iUmor. Delia, uimită de improvizația unui concurent
Pentru prima oară în cele șapte sezoane de iUmor, show-ul va avea și o semifinală în care vor participa cei care au primit cele mai multe voturi în aplicația iUmor, dar nu au reușit să se claseze pe primul loc în preferințele publicului.
Câștigătorul semifinalei, care va avea loc pe 6 decembrie, se va alătura celor 11 finaliști în lupta pentru marele premiu în valoare de 20.000 euro.
Diseară, de la ora 20:00, la Antena 1, telespectatorii vor putea urmări ultima ediție de audiții din sezonul 7, în cadrul căreia vor putea să își voteze concurentul preferat şi să îl trimită direct în marea finală. Pe 29 noiembrie, de ziua Antenei 1, la iUmor, românii vor putea urmări o ediție specială cu momente în care mai multe vedete, printre care Maia Morgenstern, Dan Bittman, Gina Pistol și mulți alții, vor urca pe scenă și îi vor ironiza fără rețineri pe cei trei jurați, dar și pe prezentatorii show-ului.
Lioz Shem Tov, număr de magie impresionant
În această seară la iUmor, Lioz Shem Tov va reveni cu un moment de magie improvizat, după ce concurentul venit tocmai din Israel și-a pierdut bagajul și a fost nevoit să își cumpere diverse obiecte pentru a putea realiza un număr plin de umor în fața juraților. Pe Delia a reușit să o facă să râdă și a uimit-o prin naturalețea cu care își prezenta numărul: "Trebuie să fii foarte inteligent să poți să faci asta și natural și cu o minte de copil în sensul curat. A improvizat și mi-a plăcut foarte mult!".
Delia, Cheloo și Mihai Bendeac continuă în cel de-al șaptelea sezon "iUmor", în fiecare vineri, de la ora 20:00, la Antena 1, căutarea celor mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație. Concurenții care primesc minimum două "Thumbs up" vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Astfel, câştigătorul fiecărei ediții se va califica direct în finală!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News