Iuliana Tudor, mesaj pentru cârcotașii Cerbului de Aur: Vor exista urmări
Data publicării:
Autor: Bianca Ştefan
WhatsApp
Iuliana Tudor
Iuliana Tudor
Iuliana Tudor a transmis un mesaj tuturor celor care au criticat Cerbul de Aur 2018 și prin intermediul unui interviu acordat DCNews și mărturisește că vor exista urmări ale evenimentului.  

Iuliana Tudor transmite tuturor celor care au criticat Cerbul de Aur să se gândească în primul rând la ceea ce au făcut ei pentru România.

O exclusivitate este că vor exista urmări ale Cerbului de Aur. Au apărut foarte multe idei, nu doar ale mele, ci și ale colaboratorilor mei, în sensul de a dezvolta astfel de proiecte. Ne-am dat seama că în România există, în continuare, o dorință de a intra în contact direct cu acest tip de mesaj. România, fiind pusă, iată, în scenă, prin momentele ei importante, credem că are, prin astfel de proiecte, șansa de a fi cunoscută și altfel. 

Eu sunt mândră că am arătat în aproximativ trei ore și ceva o Românie atât de frumoasă cum poate, celor care sunt mai cârcotași, nici măcar nu le trece prin minte că poate exista. I-aș invita pe cei care sunt critici, pe toți cei care au comentarii mai puțin bune, să se gândească la ce face fiecare pentru România. Înainte de a arunca cu piatra, e bine să ne gândim: Oare eu ce fac pentru România?, a spus Iuliana Tudor, în exclusivitate, pentru DCNews.

 Vezi răspunsul complet AICI

Vezi și: Paula Seling, despre o scenă de la TVR 1: A fost un moment cutremurător

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel