„Începem sezonul 2, un sezon foarte frumos, unul care aduce mici schimbări. Eu spun că este un sezon mai dinamic, pentru că ușor, ușor ne-am intrat cu toții în mână. Până și publicul, cei care vin în emisiune, toți știu deja știu la ce să se aștepte. Cred că fiecare sezon va fi și mai bun pentru că avem tot timpul surprize în mânecă. Ne simțim foarte bine la filmări, trăiesc cu Liviu zi și noapte. Mâncăm împreună, povestim, asta pentru că stăm amândoi în aceeași cameră la platou. Cred că parte din ceea ce oamenii iubesc la mine și la Liviu este că prietenia noastră există și în afara platoului de filmare. Vreau să cred că cei mai câștigați sunt cei de acasă, care ne urmăresc la Prețul cel bun și ne trimit mereu mesaje extrem de frumoase”, a declarat Andrei Ștefănescu, prezentatorul show-ului.
Iuliana Luciu, Matias Alexandro, Marian Olteanu și Silvia Uceanu sunt cei patru co-prezentatori ce vor fi alături de Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, prezentatorii quiz show-ul, în cel de-al doilea sezon Prețul cel bun.
„Trebuie să vă spun că nu îmi vine să cred că după atâția ani de scenă și televiziune, în calitate de dansator profesionist, am avut emoții atât de mari. Pulsul era pe undeva pe la 2000, iar corpul se cutremura tot! Dar mă bucur mult că am acceptat această propunere, de a fi co-prezentator, pentru că am descoperit o echipă minunată, de oameni profesioniști. M-au primit cu brațele deschise și m-au făcut să mă simt ca acasă încă din prima zi. Acest rol este o premieră pentru mine! Prețul cel bun este un show dinamic, cu mult suspans, multe emoții și pentru noi, dar cu siguranță și mai mari pentru concurenți. A, și cu multă voie bună! Dar cu așa prezentatori nici nu avea cum să fie altfel!”, a mărturisit Silvia Uceanu, noul co-host al emisiunii.
Și de data aceasta zeci de concurenți își vor testa inspirația în ceea ce privește Prețul cel bun, dar, mai ales, vor încerca să ajungă cât mai departe în concurs și să plece acasă cu premii incredibile. De la automobile, aparatură electrocasnică, sau chiar premii în bani, Prețul cel bun oferă tuturor concurenților o șansă la câștig.
Cel de-al doilea sezon Prețul cel bun va debuta la Antena 1 pe 31 ianuarie, urmând să fie difuzat de luni până vineri, de la 18:00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Pască pufoasă fără aluat
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”