Data actualizării:
Data publicării:

Iuliana Gătej, o jurnalistă ieșită din tipare. Dezvăluirile unei colege de la Observator-exclusiv

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ziarista Iuliana Gătej era om bun, cu suflet de înger, o profesionistă în presă și o persoană nespus de frumoasă, deșteaptă și sensibilă. Așa o descriu pe Fluturica toți cei care au avut onoarea să o cunoască.

Ana Iorga a povestit în exclusivitate pentru DC News cum era Iuliana Gătej, colega ei. Avea în subordine zece oameni pe care îi coordona cum știa mai bine. Îi ajuta, îi consola, îi sfătuia și le era alături clipă de clipă. Ana Iorga, jurnalista din echipa Observator, ne-a acordat un interviu despre Fluturica, o tânără minunată a cărei viață a fost curmată mult, mult prea devreme într-un cumpit accident.

DC News: Cum ai cunoscut-o pe Iuliana Gătej?

Ana Iorga: Ştiam despre ea, era unul dintre cei mai apreciaţi reporteri din România. Dar am cunoscut-o personal în urmă cu aproape 3 luni, când m-am alăturat echipei Observator de la Antena 1.

DC News: Cum era ca om, dincolo de redacție?

Ana Iorga: Ai să te miri, poate, dar nu am avut răgazul să ne întâlnim prea des în afara redacţiei de ştiri. Nu ştiu cum era în timpul liber. Dar ştiu cum strălucea în redacţie. Era toată inteligenţă, atenţie, veselie, bunătate. O prezenţă intensă şi o minte brici. Avea în subordine vreo 10 oameni, pe care îi ajuta în fiecare clipă, îi strunea, îi consola, îi învăţa, îi sfătuia. Eram şi eu printre ei. Puţini oameni sunt atât de darnici, atât de deschişi să împartă din ştiinţa lor de carte, din experienţa lor, din ideile lor. Iuliana le avea cu prisosinţă şi le dăruia din toată inima. Avea o gingăşie extraodinară şi un umor teribil. Se mişca cu graţie de la un subiect grav la un text mai zglobiu. O admiram grozav pentu cât de bine scria, se pricepea să croiască frazele cu zvâc şi învârtea cuvintele şi le potrivea în fel şi chip până când ajungea la cea mai bună variantă.

Iuliana a fost mulţi ani reporter, iar acum coordona, la rând-i, alţi reporteri. O zi la Ştiri e un maraton fascinant, plin de neprevăzut. Când unii erau cuprinşi de panică, ea descurca şi cele mai încurcate informaţii, sintetiza, nuanţa. Era o forţă, extrem de matură pentru vârsta ei, foarte responsabilă şi foate aplicată. După filmări ne trăgeam sufletul, ne aduna pe toţi, stăteam la poveşti şi făceam planuri pentu a doua zi. Avea ea o vorbă: Uite, facem o ghiduşie. Ghiduşie însemna ceva inteligent, o abordare înţeleaptă a unei ştiri, o perspectivă nouă, o filmare mai fistichie. Când se gândea la o filmare, Iuliana strălucea. Îi sclipeau ochii, reflecta câteva clipe şi când îi venea o idee bună se bucura ca un copil. Toată lumea a preţuit-o. Era o combinaţie dezarmantă de drăgălăşenie şi seriozitate. Iuliana era talentată. Era dintre acei oameni care şi-au găsit vocaţia şi trăiesc intens fiecare zi.

(w670) Ziarista A

                              (În imagine jurnalista Ana Iorga)

DC News: Care este cel mai important lucru pe care l-ai învățat de la ea?

Ana Iorga: M-a influenţat mult în timpul scurt în care am avut răgazul să lucrăm împreună. Învăţai sau îţi aminteai, stând în preajma ei, să ai grijă la detalii, să ordonezi lucrurile în funcţie de priorităţi, să nu-ţi baţi capul cu nimicuri, să te concentezi pe lucrurile esenţiale, să ajuţi acolo unde poţi, să scrii fără cuvinte pompoase. Cel mai important, am învăţat privind-o că bucuria poate lumina cele mai grele şi mai haotice zile şi îi poate însenina şi pe cei din jurul tău. Iar asta e ceva cu adevărat nepreţuit.

---------

Jurnalista Iuliana Gătej a murit în seara de Ajun, într-un accident de mașină. Avea 30 de ani și se îndrepta spre casă, spre părinții săi, la Focșani. A ieșit de pe carosabil și s-a oprit într-un copac. Iuliana Gătej era șefa secției social de la Antena 1. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel