Iulian Iancu, propus vicepremier pentru probleme economice, în locul lui Viorel Ștefan - cine e
Iulian Iancu, actualmente deputat, este propunerea PSD pentru portofoliul de vicepremier pe probleme economice.
Iulian Iancu s-a născut pe 6 octombrie 1960 la Gherăești, județul Neamț. Este inginer cu specializarea petrol și gaze și a urmat cursurile Universității Oxford din Marea Britanie, specializarea management și doctorand în științe (petrol și gaze) și în științe economice. A fost secretar de stat în Ministerul Economiei și Comerțului, președinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gaze Naturale, director la Romgaz și Distrigaz Nord.
În perioada 2001-2004 a reprezentat Ministerul Economiei şi Comerţului în relaţia cu Parlamentul, în 2004-2008 a fost deputat în Parlamentul României, Camera Deputaţilor, iar în 2006-2008 a fost preşedinte al Comisiei pentru industrii şi servicii. Din 2004 până în prezent este președinte în Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei, potrivit Mediafax.
Iulian Iancu a fost nominalizat în Comitetul Executiv al PSD pentru funcția de vicepremier pe probleme economice, propunere ce va fi trimisă, luni, de Viorica Dăncilă președintelui Klaus Iohannis.
Social-democraţii s-au reunit vineri, de la ora 12.00 la Parlament, în şedinţa Comitetului Executiv al partidului, pentru a discuta despre organizarea Congresului de sâmbătă, dar şi despre propunerile de miniştri pe care liderul PSD urmează să i le trimită lui Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News