Data publicării:
Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, adus la DNA
Cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu, a fost dus la sediul Direcția Națională Anticorupție (DNA).
Iulian Herțanu a asistat la percheziţia informatică a calculatoarelor ridicate în timpul descinderilor de acum trei săptămâni. La percheziţiile informatice au asistat şi Vladimir Ciorbă şi Liviu Muntenau, presupuşii complici ai omului de afaceri, arestaţi şi ei în dosarul de fraudare de fonduri europene.
Iulian Herţanu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în 18 februarie pentru că ar fi obţinut un contract pentru lucrarile de extindere a canalizării în Comarnic cu fonduri europene, pentru ca mai apoi să folosească banii în alte scopuri.
În dosar mai sunt cercetaţi preşedintele Consiliului judeţean Prahova, Mircea Cosma, fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma şi deputatul Sebastian Ghiţă. Cei trei au fost puşi sub control judiciar şi sunt acuzaţi că i-ar fi sprijinit pe Iulian Herţanu şi partenerii lui de afaceri să obţină acest contract. Prejudiciul din acest dosar este de 7 milioane de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News