Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Iulia Skripal, mesaj pentru Rusia, după otrăvirea cu agent neurotoxic

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

 Iulia Skripal a respins o propunere de ajutor consular din partea Rusiei, după otrăvirea sa cu un agent neurotoxic la începutul lunii martie în Anglia, împreună cu tatăl său, Serghei Skripal, fost agent dublu rus, a indicat miercuri Ministerul britanic de Externe, citat de AFP. 

Alegeri prezidentiale 2024

Noi i-am transmis Iuliei propunerea de ajutor consular din partea Ambasadei ruse la Londra, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului într-un comunicat. Ea este liberă să decidă dacă doreşte să-l accepte sau nu. Până în prezent, înţelegem că nu l-a acceptat, a precizat el. 

La sfârşitul lui martie, Londra anunţa că examinează o cerere a Rusiei de a obţine acces consular la Iulia Skripal (33 de ani), subliniind că respectă dorinţa femeii, în prezent în convalescenţă. 

Spitalul din Salisbury (sud-vestul Angliei), unde Iulia Skripal a fost internată de la otrăvirea sa, pe 4 martie, împreună cu tatăl său, a anunţat că ea a părăsit instituţia medicală. 

Tatăl ei se reface mai lent 

Tatăl ei, în vârstă de 66 de ani, a făcut de asemenea mari progrese, potrivit aceleiaşi surse, dar el se reface mai lent şi este în continuare spitalizat. 

Iulia a venit din Rusia pentru a-şi vizita tatăl, care trăieşte în Salisbury, după ce a făcut obiectul unui schimb de deţinuţi între Moscova, Londra şi Washington în 2010, în timp ce executa o pedeapsă de 13 ani de închisoare în Rusia pentru că a colaborat cu serviciile britanice. 

Londra impută responsabilitatea atacului Rusiei, care dezminte categoric şi a cerut acces consular la cei doi membri ai familiei Skripal, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel