Data publicării:
Iubitul Luizei, declarațiile momentului în cazul de la Caracal
Alex, iubitul Luizei Melencu, a făcut câteva declarații în cazul de la Caracal, înainte de a intra la audieri.
Rudele, prietenii și colegii Luizei sunt audiați astăzi la poliția din Craiova. Printre aceștia se numără și prietenul Luizei, care a mărturisit că este pentru prima dată când este audiat, cu toate că el, imediat după dispariția fetei a insistat de nenumărate ori să fie chemat să dea explicații în fața procurorilor, dar nimeni nu l-a chemat, din luna aprilie și până acum, relatează România TV.
Reporter: Este pentru prima dată când ești audiat? E normal ca după opt luni, tu, iubitul Luizei să fi audiat abia acum?
Iubitul Luizei: "Da, este prima dată. Nu, nu este normal. Nu știu de ce nu m-au audiat până acum. Adică am venit special din străinătate ca să mă audieze, să fiu audiat, să văd și eu despre ce e vorba aici și abia acum două, trei zile am primit o citație să vin aici. Sunam mereu din străinătate și întrebam mereu ce se întâmplă, cum mai este cu cazul. I-am sunat, sunam, pe cei din Coșoveni. Sunam din două în două zile la ei și mi se spunea că poate a plecat de bunăvoie, că noi căutăm, că facem, dar nimic"
Ce le va spune procurorilor
Reporter: Ce o să le spui astăzi procurorilor?
Iubitul Luizei: "Tot ce știu. Cum am fost cu ea, ce s-a întâmplat cu ea, cum a fost ea"
Reporter: Când ai vorbit ultima oară cu Luiza?
Iubitul Luizei: "Pe data de 13 am vorbit ultima dată, seara. Dimineața am încercat să o sun și nu mi-a răspuns. Cu o seară înainte să dispară. Vorbeam normal, totul se întâmpla normal. A doua zi, când am încercat să o sun nu răspundea. M-au sunat părinții, mi-au zis că nu răspunde. M-am îngrijorat"
Telefoanele necunoscute
Reporter: Ai repetat că Luiza primea niște telefoane ciudate. Ne poți explica? Ai răspuns vreodată la telefoane?
Iubitul Luizei: "Da, da. Dimineața la 2, o sunau numere private, dar asta se întâmpla zilnic, seară de seară. Se întâmpla cu vreo trei luni înainte să se întâmple chestia asta. Dar nu i se spunea nimic, tocmai de asta. Suna și nu vorbea. Răspundeam și nu vorbea. Nu avea nicio bănuială, chiar nu băga de seamă. Zicea că poate vor să facă mișto la telefon, nu au ce face, atâta tot"
Simt că trăiește. Este un înger de fată
Reporter: Ce crezi că s-a întâmplat?
Iubitul Luizei: "Eu cred că este în viață. Este scoasă din țară și este în viață. Așa este. Simt eu că așa este. Nu cred că este moartă pentru că nu există nici dovezi și simt"
Reporter: Ce ne poți spune despre Luiza? Cum e ea?
Iubitul Luizei: "Cum este? Este o fată, nu am cuvinte. Este un înger de copil. Foarte cuminte, ascultătoare"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News