Data actualizării:
Data publicării:

„Îți trebuie o anume stare ca să poți scrie literatură pentru copii!” Scriitorul Petre Crăciun, despre tainele literaturii pentru copii/ VIDEO

Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Invitat la emisiunea „De Ce Citim”, despre tainele literaturii pentru copii și tineret, scriitorul Petre Crăciun, președintele filialei de resort din cadrul Uniunii Scriitorilor din România, a vorbit despre rolul literaturii pentru copii în educarea și formarea copiilor, dar și despre criteriile pe care trebuie să le respecte un autor. 

„La noi, o bună perioadă de timp, literatura pentru copii a fost și mă bucur să spun că nu mai este, considerată ca un fel de cenușăreasă, ca un fel de gen minor, împreună cu altele precum literatura polițistă, fantas-ul ș.a.m.d or nu este deloc așa, pentru că nu putem avea mari cititori, o mare literatură pentru adulți, dacă nu avem o mare literatură pentru copii, dacă nu avem cărți valoroase pentru copii. Și aici iarăși ajungem la o bifurcație.

Este bine să scrie cărții valoroase pentru copii, mari scriitori, indiferent de genul din care provin, cum s-a întâmplat în literatura universală și sunt unii care nu se mai pot despărții de genul acesta și care devin scriitorii profesioniști sau dedicați genului. Și, din fericire pentru mine, eu mă încadrez. Am scris și eu alte lucruri, dar m-am dus către literatura pentru copii și tineret pentru că m-am simțit cel mai bine și am și simțit că este loc de exprimare. Pentru că era, acum 30 de ani, când am început eu să scriu, era destul de mult loc liber, un fel de „tera dserta”.

Chiar scriitorii care au abordat genul n-au mai avut timp, s-au luat cu alte lucruri după 1990, chiar discutam recent cu doamna Ana Blandiana și îmi spunea că nu și-a mai regăsit starea. Îți trebuie o anume stare pentru a scrie literatură pentru copii. Trebuie scrisă cu instrumentele adevăratei literaturi. Trebuie să fie o literatură de calitate, scrisă într-o limbă „cristal”, pentru că nu poți să-i atragi pe copii doar cu cuvinte de divertisment, dar într-o limbă română stâlcită”, a explicat scriitorul Petre Crăciun.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel