Data publicării:

Italia vrea ca migrația ilegală să fie inclusă în Agenda Strategică a UE 2024 - 2029

Autor: George Eduard Caramiciu | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursa foto: AGERPRES
Sursa foto: AGERPRES

Roma subliniază importanța consolidării autonomiei strategice a blocului.

Italia a anunțat marți că dorește ca migrația ilegală către Europa să fie inclusă pe Agenda Strategică a Consiliului UE 2024 - 2029, la o reuniune ce va avea loc la sfârșitul acestei luni.

Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a reiterat, într-o convorbire telefonică cu președintele Consiliului European, Charles Michel, axată pe Agendă, că Roma consideră că Agenda trebuie să abordeze securitatea și apărarea, să confirme noua abordare europeană pentru gestionarea fenomenului migrației și să consolideze autonomia strategică și competivitatea industriei europene ca priorități, potrivit unei declarații a Biroului Prim-ministrului italian.

„Premierul Meloni a subliniat, de asemenea, necesitatea de a acționa întotdeauna în conformitate cu principiile subsidiarității și proporționalității și de a avea resurse comune adecvate pentru a atinge obiectivele”, se arată în declarație.

Declarația a menționat că Meloni a reiterat cererea Italiei de a include implementarea politicilor de migrație ale UE ca un punct pe ordinea de zi a reuniunii ce va avea loc pe 27 - 28 iunie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel