Italia: Mistreții au tâlhărit o femeie lângă Roma / VIDEO
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Un videoclip în care mai mulți mistreți înconjoară o femeie la Roma a ajuns viral pe internet.

Conform The Guardian, imaginile cu grupul de mistreți au fost filmate în apropierea capitalei Italiei. Animalele sălbatice i-au furat femeii cumpărăturile, readucând în dezbatere publică problema animalelor care circulă pe străzile orașelor din țara mediteraneeană.

VIDEO

În videoclipul postat joi se vede cum mistreții se apropie de o femeie, în parcare, încolțind-o. Totul se întâmplă în Le Rughe, la 20 de kilometri de capitala Roma. Animalele, patru adulți și doi purcei, o urmăresc pe femeie, iar aceasta încearcă în zadar să le țină la distanță. În timp ce puii mănâncă conținutul plaselor de cumpărături în parcare, ceilalți iau ce apucă și fug. „Nu-mi dau crezare ochilor!”, comentează autorul filmării.

Problema a luat amploare în ultimii ani

Anul trecut în luna octombrie, primarul Romei, Virginia Raggi, a lansat o investigație după ce mai mulți mistreți au fost împușcați și uciși de polițiști în apropierea unui loc de joacă de lângă Vatican. Evenimentul a dus la proteste din partea activiștilor pentru drepturile animalelor.

În ultimii ani, fermierii italieni s-au plâns de mistreții care le-au distrus recoltele și care au provocat accidente rutiere fatale. În jur de 10.000 de accidente rutiere au fost cauzate anual de aceste animale. În Italia există aproximativ două milioane de mistreți, iar vânatul lor este o activitate populară. În plus, carnea de mistreț este un aliment consacrat în bucătăriile regiunilor Toscana și Umbria.

Un italian și-a confundat soția cu un mistreț și a împușcat-o

           

Femeia a fost împușcată în umăr în timp ce se afla în grădina casei din Giungatelle din Montecorice. A fost împușcată de soțul ei în vârstă de 70 de ani care, derutat și de întuneric. Așa cum le-a explicat anchetatorilor, bărbatul s-a gândit că în curte a intrat un mistreț și a tras. Femeia a fost internată în spitalul „Vallo della Lucania”. Polițiștii au stabilit că arma cu care a fost împușcată femeia era deținută legal. VEZI AICI DETALII MAI MULTE.                                 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel