Italia: Fostul premier Matteo Renzi anunţă despărţirea de PD şi crearea unei noi forţe de centru
Fostul premier italian Matteo Renzi intenţionează să se despartă de Partidul Democrat (PD) şi să creeze o nouă forţă de centru, ceea ce, susţine el, nu va slăbi noul guvern condus de Giuseppe Conte, transmite marţi Reuters.
Grupurile parlamentare ale noii forţe de pe scena politică italiană urmează să fie create săptămâna aceasta, a precizat Renzi într-un interviu publicat marţi în cotidianul La Repubblica.
"Va fi bine pentru toată lumea", a menţionat fostul premier, potrivit căruia această schimbare îi va permite guvernului "să-şi extindă probabil sprijinul parlamentar".
În prezent, Renzi, care a condus un executiv de centru-stânga în perioada 2014-2016, este membru al Senatului italian din partea PD.
Renzi a avut un rol esenţial luna aceasta în crearea noii coaliţii guvernamentale de la Roma, după ce Liga, de extremă dreapta, a renunţat la alianţa cu Mişcarea antisistem 5 Stele (M5S), în speranţa declanşării de alegeri anticipate. La 3 septembrie, membrii M5S au aprobat, într-un vot online, formarea unei noi coaliţii de guvernare împreună cu PD, rezultat care a deschis calea pentru instalarea unui nou executiv şi l-a trimis pe liderul de extremă dreaptă Matteo Salvini în opoziţie, evitând organizarea de alegeri anticipate pe care Salvini spera să le câştige.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News