Italia: Coaliţia de extremă dreapta condusă de Salvini a înregistrat o victorie importantă în alegerile regionale din Umbria
Liderul opoziţiei de extremă dreapta din Italia, Matteo Salvini, a înregistrat o victorie istorică în primul test electoral după ce şi-a pierdut, vara aceasta, funcţiile în guvern, arată luni rezultatele scrutinului, informează agenţia dpa, scrie Agerpres.
În alegerile regionale din Umbria, candidatul susţinut de coaliţia condusă de Salvini, Donatella Tesei, a câştigat 57,7 la sută din voturi, potrivit numărătorii aproape finale.
Rezultatul pune capăt celor 49 de ani de guvernare de stânga în Umbria şi marchează o înfrângere usturătoare pentru partidele de guvernare de la Roma, în condiţiile în care candidatul lor, Vincenzo Bianconi, a întrunit doar 37,5 la sută din voturi.
Bianconi a fost susţinut de Partidul Democrat (PD, centru-stânga) şi de Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem), parteneri dificili în cadrul coaliţiei de guvernare conduse de premierul Giuseppe Conte.
După alegerile din Umbria, "zilele guvernului naţional sunt numărate", a declarat Salvini în faţa susţinătorilor săi, sărbătorind un succes "clar şi răsunător".
Victoria forţelor de dreapta în Umbria nu este deloc o surpriză. Alegerile au fost declanşate de un scandal legat de nepotism care a vizat fosta administraţie de centru-stânga.
Înainte de alegeri, Conte a susţinut că votul din Umbria nu va avea niciun efect asupra guvernului său, însă anvergura înfrângerii ar putea destabiliza noua sa coaliţie de guvernare.
M5S a anunţat că nu va mai candida în alegeri regionale împreună cu Partidul Democrat.
Salvini şi-a pierdut funcţia de vicepremier şi de ministru de interne în august, după ce a pus capăt alianţei cu M5S şi sperând să fie declanşate alegeri anticipate pentru a capitaliza succesul din sondajele de opinie. Planul lui a fost zădărnicit după ce M5S s-a aliat cu PD, fostul său adversar înveterat, pentru a preveni organizarea de noi alegeri care ar fi făcut ca Salvini să devină premier.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News