Data publicării:
Italia are un nou guvern
Senatul Italian a acordat miercuri votul de încredere guvernului noului premier Paolo Gentiloni, după votul similar dat marți seară de Camera Deputaților.
În favoarea succesorului lui Matteo Renzi au votat de 169 de senatori, iar 99 au fost împotrivă, într-un scrutin boicotat de o parte din opoziție.
Paolo Gentiloni, fost ministru de externe, a fost mandatat duminică de președintele Sergio Mattarella cu formarea noului guvern italian, după demisia premierului Matteo Renzi în urma eșecului referendumului constituțional de pe 4 decembrie.
Noul guvern a primit marți undă verde în Camera Deputaților cu un scor de 368 la 105.
Cabinetul Gentiloni, de centru-stânga, are în față ceva mai mult de un an, mandatul actualei legislaturi încheindu-se în primul trimestru din 2018.
Acest termen ar putea fi însă devansat, în condițiile unei presiuni tot mai mari din partea tuturor formațiunilor politice pentru alegeri anticipate.
Până atunci va fi necesară însă o nouă lege electorală, indispensabilă pentru evitarea paraliziei politice. Gentiloni a confirmat marți că va lucra pentru 'armonizarea' sistemelor de vot la cele două camere
Gentiloni își va face debutul ca premier la summitul Uniunii Europene de joi, de la Bruxelles.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News