Data publicării:

Italia a vândut Libiei armament în valoare de milioane de euro

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
arma
arma

Italia a vândut Libiei material militar - explozibil, rachete, elicoptere - în valoare de zeci de milioane de euro în ultimii doi ani, relatează sâmbătă Corriere della Sera.

Cotidianul italian citează un raport oficial al Ministerului de Interne, care enumeră în acelaşi timp contractele şi negocierile în curs între Libia şi mai multe companii de armament italiene, cum ar fi gigantul Finmecanica, informează Mediafax.

Fabricantul de rachete Mbda Italia a semnat în mai 2009 un acord în valoare de 2,5 milioane de euro pentru a furniza Libiei "material pentru bombe, torpile şi rachete", potrivit acestui document.

Augusta Westland a încheiat contracte în octombrie 2010 în valoare de 70 de milioane de euro pentru furnizarea a zece elicoptere, în timp ce în acelaşi an, Selex Sistemi Integrati al grupului Finmecanica a semnat un acord în valoare de 13 milioane de euro pentru a furniza Libiei echipamente electronice de ajustare a tirurilor.

Italia şi fosta sa colonie au semnat un tratat de prietenie în 2008, care a consolidat în mod considerabil legăturile economice dintre cele două ţări, făcând din Italia principalul partener comercial al Libiei.

Potrivit aceluiaşi raport citat de Corriere della Sera, compania Oto Melara a început discuţii cu Libia în noiembrie 2010 pentru "arme de calibru mai mare de 12,7 milimetri, precum şi pentru material, piese componente şi cursuri de formare".

În acest an, armatorul Intermarine Spa a început negocieri cu Libia în valoare de 600 de milioane de euro.

Selex Sistemi Integrati, Augusta-Westland şi Oto Melara purtau, de asemenea, discuţii pentru contracte în valoare totală de 150 de milioane de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel