Italia: Demisie a unui ministru adjunct şi fost lider regional al partidului Liga, condamnat pentru corupţie
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Viceministrul italian al transporturilor şi infrastructurii, Edoardo Rixi, de asemenea membru important al partidului de guvernământ Liga, a demisionat joi după ce a fost condamnat în primă instanţă într-un dosar de corupţie, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Pe vremea când era lider al deputaţilor Ligii în provincia Liguria, Edoardo Rixi a validat deconturi ale aleşilor săi prezentate drept cheltuieli de serviciu, dar care de fapt erau, potrivit instanţei, cheltuieli pentru bunuri şi servicii personale, precum călătorii, flori, mese la restaurant sau vizite în parcuri de distracţii. El a fost astfel condamnat în primă instanţă la trei ani şi patru luni de închisoare, plus interdicţia perpetuă de a mai ocupa o funcţie publică.

În acelaşi dosar a fost condamnat la doi ani şi zece luni de închisoare actualul senator Francesco Bruzzone, fost preşedinte al Consiliului Regional din Liguria, de asemenea membru al partidului Liga. Liderul acestui partid, vicepremierul şi ministru de interne Matteo Salvini, a declarat că respectă decizia justiţiei, dar a adăugat: Mizez pe o achitare la finalul procesului (după judecarea recursului), dar mi se pare incredibil că există traficanţi de droguri în libertate, în timp ce primari, funcţionari şi parlamentari sunt acuzaţi şi condamnaţi fără nicio probă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel