ISU: 16 victime în urma accidentului de tramvai din Rahova
Potrivit ISU, 16 victime au primit îngrijiri medicale în urma accidentului din Rahova, în care au fost implicate două tramvaie, traficul în zonă fiind închis din toate cele patru sensuri, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Ioana Stancu. În zona în care s-a produs accidentul circulă tramvaiele liniilor 8 şi 32.
Potrivit informaţiilor de la ISU Bucureşti, în prezent sunt 16 victime, iar numărul acestora ar putea să crească, deoarece în ambulanţele de la faţa locului sunt şi alte persoane în investigaţii, a precizat Ioana Stancu pentru Mediafax.
"Deocamdată primează acordarea primului ajutor. Vom începe şi cercetarea la faţa locului, pentru a stabili dacă şi ce regulă a fost încălcată", a spus Ioana Stancu.
Ea a precizat că traficul în zona intersecţiei Calea Rahova cu strada Sebastian este închis din toate cele patru sensuri, şoferii fiind direcţionaţi spre Calea 13 Septembrie şi Şoseaua Sălaj.
Unul dintre vatmani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Primele şase victime ale accidentului de tramvai din Rahova au fost transportate la spitalele Universitar şi Bagdasar din Capitală, a declarat, miercuri, coordonatorul SMURD Bucureşti, medicul Bogdan Opriţa.
"Niciuna dintre victime nu este în stare gravă. Primele şase victime ale accidentului au fost transportate la spitalele Universitar şi Bagdasar din Capitală", a spus Bogdan Opriţa.
El a precizat că până la ora transmiterii acestei ştiri sunt opt victime, printre care şi un copil de 10-11 ani. Una dintre victime, o femeie, are o contuzie la nivelul coloanei vertebrale, în zona cervicală, o alta având o posibilă fractură la membre.
Opriţa a mai spus că echipajele medicale continuă investigaţiile, pentru a stabili dacă şi alte persoane au fost rănite.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News