Evenimentul s-a desfăşurat în sala "Constantin Stoicescu" a Palatului Facultăţii de Drept, în prezenţa a numeroase cadre didactice şi a studenţilor, scrie Agerpres.
Prin acordarea, la propunerea Facultăţii de Istorie, a acestui titlu, Universitatea din Bucureşti onorează o personalitate prestigioasă a comunităţii ştiinţifice internaţionale, care a marcat în mod semnificativ domeniul istoriei culturale şi al istoriei în general.
"Opera lui Roger Chartier se situează la confluenţa dintre ştiinţele socio-umane, precum istoria, filologia, sociologia, filosofia. Nu întâmplător, Michel de Certeau, Louis Marin, Pierre Bourdieu ori Michel Foucault se regăsesc printre eroii şi coautorii unor studii, interviuri, volume, alături de Roger Chartier; iar această operă a fost în aceiaşi termeni receptată în spaţiul anglo-saxon sau cel sud-american ori în extremul orient", a menţionat, în Laudatio, prof. univ. dr. Laurenţiu Vlad, prorector al Universităţii din Bucureşti.
El a evidenţiat contribuţiile profesorului Roger Chartier "în direcţia istoriei cărţii, a bibliotecilor, a culturii", manifestate "nu în sensul clasic al demersului ştiinţific, ci mai degrabă prin stăruinţa asupra practicilor diverse ale lecturii şi scriiturii".
La rândul său, profesorul Roger Chartier a trecut în revistă parcursul formării sale intelectuale, care coincide cu o istorie a domeniului pe care îl reprezintă. Distinsul universitar francez a amintit, alături de numeroase personalităţi ale istoriografiei internaţionale, numele istoricului român Alexandru Duţu.
"Acest test autobiografic fără 'eu' poate fi paradoxal în circumstanţele de astăzi. El intenţionează să arate că parcursurile sau meritele individuale sunt întotdeauna înscrise în constrângeri colective şi că activitatea istoricilor trebuie să facă obiectul categoriilor pe care ei înşişi le folosesc pentru a înţelege lucrările din trecut. Forţa lor singulară presupune întotdeauna condiţii comune de posibilitate. A vorbi despre tine este întotdeauna jenant, nepotrivit sau prezumptiv. Cum de mi se întâmplă asta? De ce aceste lucruri şi nu altele? Nu ştiu mai mult decât Figaro, personajul lui Beaumarchais. Coborârea în memorie prezintă întotdeauna riscul de a prelua subiectiv amintirile pentru descrierea obiectivă a ceea ce a fost. Am vrut să evit această capcană revenind la perioadele în care care m-a purtat munca mea de istoric - o meserie pe care generozitatea dvs. de azi o onorează", a spus profesorul Roger Chartier.
Roger Chartier este autor, co-autor sau coordonator a zeci de volume şi sute de articole ştiinţifice în care a insistat asupra practicilor de lectură, a funcţionalităţii şi destinaţiei simbolice a cărţii tipărite, a scriiturii, a ideii de autor.
Multe dintre studiile pe care le-a publicat de-a lungul timpului au fost traduse în arabă, cehă, coreeană, engleză, estoniană, germană, italiană, japoneză, maghiară, olandeză, poloneză, portugheză, română, rusă, suedeză, turcă şi altele.
Pentru meritele sale ştiinţifice incontestabile şi pentru cercetarea inovativă în domeniul istoriei culturale şi al istoriei în general, Roger Chartier a fost onorat cu Legiunea de Onoare în grad de ofiţer (2002).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Florin Piersic, la ATI după o infecție la genunchi. Cauzele și tratamentul artritei septice
- Vreme caldă și ploi. Prognoza ANM pentru minivacanța de 1 Mai și Paști 2024: ne apropiem de pragul de caniculă
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm