Istoricul Alex Mihai Stoenescu a colaborat cu Securitate, a decis ÎCCJ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv că istoricul Alex Mihai Stoenescu, fost prim-vicepreşedinte al Partidului Noua Generaţie, a fost colaborator al fostei Securităţi.
Judecătorii instanţei supreme au respins contestaţia lui Alex Mihai Stoenescu, formulată în urma deciziei Curţii de Apel Bucureşti, din 25 septembrie 2012, potrivit căreia istoricul a fost colaborator al fostei Securităţi.
Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind calitatea de colaborator al fostei Securităţi a lui Stoenescu este definitivă.
În 25 septembrie 2012, un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), introdusă în decembrie 2010, pe numele lui Stoenescu, prin care s-a solicitat să se constate faptul că acesta a colaborat cu fosta Securitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News