Istoria Monarhiei, disciplină nouă la liceu
Elevii de liceu vor avea o nouă disciplină pe care o pot studia. Este vorba de Istoria Monarhiei, disciplină la care elevii din clasa a IX-a și a XII-a vor învăța despre regi, viața lor și despre cum au trăit românii la acea vreme.
[caption id="attachment_223897" align="alignleft" width="310"] Foto: Mediafax[/caption]La orele de Istoria Monarhiei, elevii vor învăţa despre Regii României, dar şi despre cum au trăit românii în acea perioada sau cum era viaţa la Curtea Regală. Vor putea vizita ctitorii regale, vor viziona şi dezbate filme documentare şi se pot întâlni cu membri ai Casei Regale, scrie tvrinfo.ro
Pe lângă disciplina obligatorie Istorie, în programă sunt cel puţin şapte opţionale de Istorie care încearcă acum să lămurească aspecte şi perioade controversate din istoria ţării sau a lumii. Se învaţă opţional Istoria Holocaustului, Istoria Comunismului, Istoria Minorităţilor Naţionale, Istoria Integrării Europene, Istoria Migraţiilor sau chiar Istoria Partidelor Politice. Cele mai căutate sunt Istoria Comunismului şi cea a Holocaustului. Milviuţa Ciauşu predă de cinci ani Istoria Holocaustului liceenilor şi le aduce frecvent de acasă cărţi despre acest subiect.
A organiztat întâlniri între elevi şi supravieţuitori ai Holocaustului, dar a şi participat împreună cu elevii ei la marşurile anuale de la fostele lagăre de exterminare din Polonia.
Istoria Comunismului sau Istoria Holocaustului sunt predate elevilor astfel încât ei să înţeleagă că atrocităţi ca acestea nu trebuie să se întâmple.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News