Data publicării:
Istoria lumii ar putea fi rescrisă. Ce s-a descoperit abia acum
Un studiu contrazice o ipoteză foarte răspândită în mediile academice.
Un nou studiu oferă argumente că evoluţia păsărilor moderne a început cu mult mai devreme decât se credea, precedând dispariţia dinozaurilor, transmite Xinhua, citată de Agerpres.
Publicat în prima parte a acestei luni în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences, studiul a fost coordonat de cercetători din China şi din SUA, care au analizat genomurile a 124 de specii de păsări şi au creat un arbore evolutiv pentru Neoaves, grup ce include 95% dintre păsările moderne.
Combinând datele obţinute din studiul fosilelor, ei au ajuns la concluzia că principalele linii evolutive ale păsărilor pot fi împărţite în două grupuri: un grup reprezentând păsările de uscat şi celălalt păsările de apă. Ei au estimat că această separare s-a produs în timpul Cretacicului Târziu (acum aproximativ 87 de milioane de ani), cu mult înainte de dispariţia dinozaurilor produsă la sfârşitul Cretacicului, acum 66 de milioane de ani.
Această concluzie contrazice ipoteza foarte răspândită în mediile academice, conform căreia dispariţia dinozaurilor a fost urmată de evoluţia rapidă a speciilor aviare. Studii anterioare indicau faptul că dispariţia dinozaurilor a dus la proliferarea şi diversificarea speciilor aviare, care nu se mai confruntau cu competiţia pentru resursele de hrană pe care o exercitau dinozaurii în ecosistem, ajungând până la cele 11.000 de specii aviare din prezent.
Încălzirea globală, responsabilă pentru aparița pinguinilor şi pescăruşilor
Dispariţia dinozaurilor "pare să fi avut un impact limitat asupra evoluţiei păsărilor", susţine coordonatorul studiului, Wu Shaoyuan, profesor la Universitatea Jiangsu din estul Chinei. Cercetătorii au descoperit şi că încălzirea globală prin care a trecut Pământul acum 55 de milioane de ani este responsabilă pentru evoluţia speciilor moderne de păsări marine, aşa cum sunt pinguinii şi pescăruşii.
Noile descoperiri oferă o perspectivă mai rafinată şi mai uşor de înţeles cu privire la evoluţia păsărilor, susţine şi co-autorul Zhou Zhonghe, de la Institutul de Paleontologie a Vertebratelor şi de Paleoantropologie din cadrul Academiei Chineze de Ştiinţe.
"Evoluţia păsărilor moderne, spre deosebire de modelul acceptat anterior cu privire la producerea unor schimbări evolutive rapide, este un proces gradual şi continuu, determinat de selecţia naturală", a subliniat Zhou.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News