Data actualizării:
Data publicării:

Israelul l-a ucis pe liderul forțelor de securitate Hamas

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
Media controlată de Hamas anunță că liderul forțelor de securitate, din cadrul grupării, a fost ucis în urma unui raid aerian, potrivit Reuters.

Un atac israelian a dus la moartea lui Jehad Mheisen, liderul forțelor de securitate națională sub comanda Hamas, și a membrilor familiei sale, în propria locuință, conform unei agenții de știri afiliate cu Hamas, joi.

Reamintim că, în cea mai recentă actualizare din dimineața de joi, Forțele de Apărare a Israelului au anunțat că au distrus "sute de infrastructuri teroriste ale Hamas"

Într-o postare pe platforma X, fosta Twitter, IDF a menționat că desfășoară ”atacuri constante pe toată suprafața Fâșiei Gaza", israelienii subliniind că au distrus "locuri de lansare pentru rachete antitanc, galerii de tuneluri, infrastructură de informații, centre operaționale și alte puncte-cheie", scrie BBC.

De asemenea, se menționează că "au fost eliminați peste zece teroriști".

Eforturile de război ale Israelului au făcut însă mii de victime, de partea civilă.

Potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, bilanțul deceselor cauzate de raidurile și atacurile israeliene din data de 7 octombrie s-a ridicat la aproximativ 3.478 de persoane, iar peste 12.000 de oameni au fost răniți.

"Numărul total al victimelor cauzate de agresiunile israeliene a ajuns la 3.478 de decese și 12.065 de răniți cu diverse grade de gravitate," a adăugat el, subliniind că 70% dintre victime sunt copii, femei și persoane în vârstă.

Pe lângă faptul că au lovit "sute" de locații ale Hamas în Gaza, israelienii mai declară că l-au ucis pe Rafat Abu Hilal, liderul aripii militare a Comitetelor pentru Rezistență Populară - a treia cea mai mare facțiune armată din Fâșia Gaza, după Hamas și Jihadul Islamic Palestinian.

IDF afirmă că a efectuat lovitura aeriană în orașul sudic Gaza, Rafah, în urma informațiilor primite de la serviciul de informații Shin Bet.

Actualizare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel