Israelul estimează că Iranul va avea în două luni materialele necesare realizării unei bombe atomice
Ministrul israelian al apărării, Benny Gantz, a declarat miercuri că Iranul va avea în două luni materialele necesare fabricării unei bombe atomice, motiv pentru care a cerut comunităţii internaţionale un plan diferit faţă de reaplicarea acordului nuclear din 2015, relatează agenţia EFE.
Nu ştim dacă regimul iranian va fi dispus să semneze un acord şi să revină la masa negocierilor, dar comunitatea internaţională trebuie să construiască un plan B viabil pentru a opri Iranul de pe drumul său către arma nucleară, a semnalat Benny Gantz la o întâlnire cu circa 60 de ambasadori la Tel Aviv.
El a făcut aceste declaraţii în timp ce premierul israelian Naftali Benet se află la Washington în prima sa vizită oficială. Acesta va aborda joi cu preşedintele american Joe Biden ameninţarea nucleară iraniană şi va propune soluţii alternative acordului nuclear din care SUA s-au retras în urma deciziei fostului preşedinte Donald Trump şi pe care statele semnatare (G5+1) care l-au negociat cu Iranul încearcă acum să-l readucă în vigoare sau să-l renegocieze cu Teheranul.
Israelul s-a împotrivit mereu acestui acord, susţinând că s-au făcut prea multe concesii Iranului prin ridicarea aproape totală a sancţiunilor fără oprirea completă a programului de îmbogăţire a uraniului. Ministrul israelian al apărării a mai semnalat la întâlnirea cu ambasadorii că Israelul poate desfăşura o acţiune militară unilaterală împotriva Iranului.
Israelul are mijloacele de a acţiona şi nu va ezita să o facă. Nu exclud posibilitatea ca Israelul să fie nevoit să acţioneze în viitor pentru a preveni un Iran nuclear, a indicat Benny Gantz. Pe de altă parte, el a asigurat că Iranul se află în spatele atacului cu dronă din luna iulie în Marea Arabiei asupra petrolierului Mercer Street, navă operată de o companie israeliană, soldat cu moartea a doi membri ai echipajului, un român şi un britanic.
Evaluarea noastră este că drona folosită în atac a fost lansată de pe teritoriul iranian, cu aprobarea conducerii iraniene, a spus ministrul Gantz, precizează Agerpres.
Care sunt țările dotate cu arme nucleare
Singurele state cunoscute că au detonat experimental, sau nu, asemenea dispozitive sunt Statele Unite ale Americii, Rusia, Marea Britanie, Franța, China, India, și Pakistan. Aceste țări sunt declarate puteri nucleare. Totodată, alte state variate pot deține arme nucleare. Acestea fie nu au recunoscut acest lucru în public, fie altele recunosc posesia lor neverificată, așa cum este cazul Coreei de Nord.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News