Israel, motiv de conflict diplomatic. SUA au fost izolate
Statele Unite au apărat miercuri în Consiliul de Securitate decizia preşedintelui Donald Trump de a recunoaşte suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan, poziţie condamnată în unanimitate de cele 14 state partenere în cadrul reuniunii de urgenţă solicitate de Siria, informează AFP.
Siria a solicitat marţi o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate consacrată Înălţimilor Golan într-o scrisoare ce descrie decizia SUA ca pe o "încălcare flagrantă" a rezoluţiilor Consiliului, în timp ce RPD Coreeană a dat publicităţii un comunicat de presă în care îşi exprimă susţinerea pentru 'lupta guvernului şi a poporului sirian de a recupera Înălţimile Golan ocupate".
"Dispreţ faţă de dreptul internaţional" şi "violare a rezoluţiilor ONU", această "recunoaştere este nulă şi neavenită" a acuzat Vladimir Safronkov, diplomat al misiunii Rusiei pe lângă ONU. Diplomatul rus a avertizat că această deciziei riscă să sporească instabilitatea în Orientul Mijlociu.
State precum Belgia, Germania, Kuwait, China, Indonezia, Peru, Africa de Sud sau Republica Dominicană au denunţat această decizie unilaterală care se opune consensului internaţional respectat până în prezent.
Cu unele nuanţe, cum este cazul ambasadorului german la ONU, Christoph Heusgen, care a remarcat cinismul solicitării acestei reuniuni de urgenţă de către Damasc, în contextul în care "guvernul sirian violează rezoluţiile ONU", "a bombardat şcoli şi spitale" şi a "utilizat arme chimice" împotriva propriului popor.
Ambasadorul kuwaitian Mansour Al-Otaibi a declarat că "Golanul este un teritoriu ocupat de Israel" şi a solicitat eliberarea acestuia.
Ambasadorul britanic Karen Pierce a declarat că decizia Statelor Unite a încălcat rezoluţia din 1981. Israelul a ocupat teritoriul sirian cunoscut sub denumirea de Înălţimile Golan în 1967 şi l-a anexat în 1981, acţiune pe care Consiliul de Securitate a declarat-o "nulă şi neavenită, fără efect juridic internaţional".
SUA sprijină rămânerea forțelor ONU în Golan
Deşi au evidenţiat dreptul Israelului de a-şi asigura securitatea, SUA s-au alăturat partenerilor din Consiliul de Securitate în afirmarea necesităţii de a menţine în Golan Forţele ONU pentru Observarea Dezangajării (UNDOF).
AFP notează că decizia preşedintelui Trump ar fi putut antrena, în mod logic, o solicitare de încheiere a misiunii. Forţele de menţinere a păcii UNDOF au fost desfăşurate în 1974, pe teren aflându-se peste 880 de trupe, care costă anual ONU 60 de milioane de dolari.
Diplomatul american Rodney Hunter a afirmat în cadrul Consiliului de Securitate că decizia SUA nu pune în pericol mandatul UNDOF. "UNDOF continuă să joace un rol vital în menţinerea stabilităţii între Israel şi Siria, cel mai important aspect fiind asigurarea Zonei de separaţie drept zonă tampon, fără prezenţă militară şi alte activităţi, a declarat diplomatul american.
În acest context, Hunter a precizat că "SUA sunt preocupate de rapoartele ONU privind activităţi militare continue şi o prezenţă a forţelor armate siriene în zona-tampon", precum şi de "informaţii privind o prezenţă a Hezbollah"-ului libanez în această regiune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News