ISF, parteneriat cu Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România
Institutul de Studii Financiare (ISF) și Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) încheie un parteneriat cu privire la educația financiară
Institutul de Studii Financiare (ISF) încheie un parteneriat cu Asociația Analiștilor Financiari- Bancari din România (AAFBR) prin care se vor reuni cei mai buni experți pentru noi cursuri de specializare destinate tuturor profesioniștilor din domeniul asigurărilor și pieței de capital. De asemenea, în 2021, cele două instituții vor dezvolta proiecte comune de educație financiară pentru publicul larg.
“În baza strategiei 2021-2023, ISF îşi propune consolidarea poziţiei de furnizor de formare profesională specializat în domeniul financiar, oferind programe de calitate superioară, urmărind aplicarea unor principii de predare şi evaluare. În calitate de partener educaţional al unor asociatii profesionale de prestigiu, ISF îşi îmbunătăţeşte permanent portofoliul de cursuri prin atragerea de teme tehnice de interes în domeniul financiar. O altă latură a parteneriatului ISF-AAFBR o reprezintă demersurile de educaţie financiară din sectorul financiar nebancar care vizează grupuri de persoane cheie, cu potenţial de multiplicare a efectului de informare”, a declarat Prof.univ.dr. Marian Siminică – Director Executiv ISF.
“Ne dorim sa oferim diversitate in materie de cursuri si certificari in domeniul financiar astfel incat sa putem acoperi nevoile pe toate segmentele de activitate de la nivel incepator la nivel avansat. Prin acest parteneriat, membrii AAFBR pot contribui cu expertiza acumulata in analiza financiara la cursurile de pregatire financiara pe de-o parte si beneficia de o oferta mai mare de programe financiare pe de alta parte. Sinergia in abordarea integrata a educatiei financiare duce la dezvoltarea abilitatilor, ceea ce se reflecta in cresterea productivitatii si in final a unui standard de viata mai ridicat”, a explicat Daniela Ropotă, CIIA – Președintele AAFBR
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News