iSense Solutions: 60% dintre români susțin că au primit știri false de la prietenii lor
60% dintre români susțin că au primit știri false de la prietenii apropiați, iar în aproape 80% dintre cazuri aceste informații au fost transmise în special pe Facebook, relevă un studiu realizat de iSense Solutions.
"Studiul arată că 60% dintre români susțin că au primit știri false chiar de la prietenii apropiați, 49% de la colegii de școală sau serviciu, 39% de la cunoscuți și 31% de la persoane pe care nu le-au cunoscut decât online, iar aceste informații au fost transmise în special pe Facebook (79%) și prin viu grai (68%), dar și pe email (31%) și messenger (26%)", informează un comunicat al companiei, potrivit Agerpres.
Deși Facebook este principala lor sursă de informații online, cei mai mulți români din mediul urban consideră că acesta este, în același timp, și canalul cu cele mai multe știri false, iar doar jumătate dintre români, atunci când află o știre care îi interesează, verifică de cele mai multe ori și din alte surse dacă aceasta este adevărată, arată sursa citată.
Conform datelor iSense Solutions, românii urmăresc știrile în special la TV (90%) și pe internet (89%), următoarele canale în topul preferințelor lor fiind radioul (58%), aplicațiile mobile de știri (37%) și ziarele și revistele tipărite (30%).
[citeste si]
Pe internet, principalele surse de informare sunt Facebook (89%), site-urile de știri (64%), e-mailul (58%), Google (55%) și ziarele sau revistele online (47%). Cele care conțin cele mai multe știri false, în opinia românilor, sunt Facebook (75%), blogurile (69%), Twitter (64%), forumurile (63%), ziarele/revistele tipărite sau online (61%) și TV-ul (59%), mai arată sursa citată.
Domeniile cu cele mai multe știri false sunt considerate: politica (87%), evenimente mondene / celebrități (83%), domeniul financiar / afaceri / economie (57%) și știrile naționale (54%).
Potrivit datelor iSense Solutions, 94% dintre cei care urmăresc știri spun că împărtășesc știrile care îi interesează cu alte persoane, în mod direct — față în față (83%) sau la telefon (61%), precum și prin postări/distribuiri pe rețelele de socializare (52%).
Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions pe un eșantion de 800 de respondenți, membri ai Panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani, din mediul urban din România, care urmăresc știrile, indiferent de domenii și canalele utilizate. Marja de eroare este de +/-3,46%, la un nivel de încredere de 95%, precizează sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News