Claudiu Iordache l-a acuzat pe fostul președinte Ion Iliescu de implicare directă în schimbarea sa de la conducerea IRRD.
„În legătură cu relatarea dlui Claudiu Iordache, apărută în ziarul "Adevărul" din 5 aprilie 2018, privind reuniunea Colegiului Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD) – doresc să fac câteva precizări:
– În data de 30 martie 2018 a avut loc reuniunea Colegiului IRRD, al cărui președinte sunt. Din motive personale, nu am putut participa la reuniune, de aceea l-am mandatat pe acad. Răzvan Teodorescu – membru al Colegiului să mă reprezinte.
In cadrul reuniunii, s-au exprimat critici în legătură cu lipsa de activitate, din ultimii ani, a IRRD și cu modul defectuos în care este condus Institutul de către directorul său , dl. Claudiu Iordache.
Trebuie să precizez că eu l-am propus și susținut, în momentul înființării Institutului, în 2005, pe dl. Claudiu Iordache, în funcția de Director General și că, de-a lungul anilor, am avut o colaborare activă.
Insă, în ultimii ani, așa cum corect au remarcat membrii Colegiului – activitatea dlui Iordache și implicit, a Institutului, a cunoscut multiple deficiențe”.
Informat telefonic
„Nu eu am sugerat, așa cum incorect relatează dl. Iordache, înlăturarea domniei sale din funcție, ci aceasta a fost opțiunea exprimată de participanții la ședința de analiză – despre care am fost informat telefonic, acceptând decizia finală a majoritații membrilor Colegiului.
Domnul Octavian Știreanu , care este menționat de dl. Claudiu Iordache, în relatarea sa din ziarul "Adevărul", nu a făcut parte din conducerea IRRD și nici din salariații săi. Domnia sa a făcut o serie de propuneri în legătură cu realizarea unor acțiuni legate de marcarea celei de-a XXX-a aniversări a Revoluției Române dinDecembrie 1989.
I-am sugerat să prezinte propunerile sale conducerii IRRD. Nu am înțeles reticențele dlui Iordache la această inițiativă – pe care le reflectă și în relatarea sa din ziarul "Adevărul"
Era de datoria IRRD să prezinte propriile propuneri privind această aniversare și să salute orice sugestie, în acest sens", a transmis Ion Iliescu, pe blogul personal.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky