Data publicării:

IRONIA SORȚII! Cove, plan de criză înainte să lovească pandemia. Când s-a apucat de treabă, nu bănuia că se va ajunge aici!

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Cultura
WhatsApp
Cove
Cove

Gabriel Coveșeanu - Cove, așa cum îl cunoaștem toți - a absolvit Facultatea de Teatru la UNATC, în 1996. Apoi, pentru a se pune la adăpost de vremurile grele din artă, a decis să facă și altceva. A absolvit un master, la ASE, cu note mari, dar nu s-a dezlipit niciun moment de actorie și televiziune.

A fost un moment în care a realizat că o carieră în artă poate să nu fie una care asigură baza materială pentru un om care vrea să își întemeieze o familie și că, în eventualitatea în care nu va mai putea lucra în teatru sau în televiziune, e bine să aibă și o altă pregătire. Așa a decis să facă și studii economice. Despre acest moment care a venit în zilele noastre, Cove a vorbit într-un interviu la DC News.

"Acum foarte mulți ani, dupa ce am terminat Institutul de Teatru, eram angajat ca actor la Teatrul Ion Creangă, lucram în televiziune, aveam multe activități artisitce, la un moment dat, am avut o revelație și am zis că ar trebui să am o pregatire și în alt domeniu.

M-am gândit dacă Doamne ferește nu vor mai putea funcționa domeniile astea artistice. Și așa am făcut și o facultate serioasă și m-am dus la ASE unde am făcut un master în management. Uite că mi-a fost cu folos. Este bine să ai alternative în viață. Chiar nu m-am gândit niciodată că va exista o perioadă în care teatrele să se închidă. Ele au funcționat chiar și în vreme de război, dar uite că pandemia ne-a dat tuturor planurile peste cap”, a spus Cove, managerul Teatrului Ion Creangă, într-un interviu pentru DC News.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel