Data actualizării:
Data publicării:

Irina Rimes, foc și pară pe artiștii din România care au făcut propagandă pentru candidatul pro-rus Stoianoglo: Menirea artistului nu este să dezbine oamenii - VIDEO în articol

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Captură de ecran / Foto: Video TikTok irinarimes
Captură de ecran / Foto: Video TikTok irinarimes

Cântăreața Irina Rimes a făcut mai multe precizări cu privire la alegerile din Republica Moldova.

Irina Rimes intervine după ce mai multe persoane cunoscute din România ar fi făcut propagandă pentru Alexandr Stoianoglo, candidatul pro-rus la alegerile prezidențiale din Republica Moldova.

„De obicei nu mă bag în politică, dar astăzi am vizionat un clip pe TikTok... Dragii mei colegi, ce înseamnă asta? De ce faceți asta? De ce? Mai mulți artiști din industria românească, care habar n-au cine este candidatul despre care vorbesc fac filmulețe de susținere pentru acel candidat. Nu este corect. Eu tot de obicei nu mă bag în politică, nici acum nu o să mă bag în politică, ci mesajul pe care vreau să îl transmit acum este de ordin civic: Ieșiți la vot! Nu vă spun pentru cine să votați. Dacă vă întrebați care este poziția mea, eu cred că fiecare om care se uită la filmulețul ăsta știe care este poziția mea pentru că eu am niște valori. Dacă te uiți la filmulețul ăsta înseamnă că mă urmărești, înseamnă că știi valorile mele și știi foarte bine cu cine o să votez, dar eu nu vă îndemn votați cu un candidat anume, eu vă îndemn să mergeți la vot. 

Menirea artistului nu este să dezbine oamenii, menirea artistului este să unească oamenii care au păreri diferite. De aceea tot timpul am considerat că un artist nu trebuie să aibă o poziție politică, în schimb el poate să aibă o atitudine civică. Îmi pare rău, dar nu pot să rămân indiferentă la lucrurile pe care le văd sub ochii mei. Au mai rămas câteva zile până când ne vor întreba ce vrem, după asta nu ne mai întreabă, acum ne întreabă, acum este timpul să răspundem, că după asta nu ne mai întreabă nimeni. Așa că mergeți la vot pe 3 noiembrie. Către colegii mei care au luat bani ca să susțină un anumit candidat, vă rog frumos, nu mai faceți asta pentru că nu știți pe cine susțineți și pentru că este clar că vi s-a plătit pentru asta, se vede cu ochiul liber și asta nu dă bine, nu-i ok”, a transmis Irina Rimes într-un videoclip postat pe TikTok.

VIDEO:

@irinarimes

 

♬ son original - Irina Rimes

Despre Alexandr Stoianoglo

Reacția Irinei Rimes vine după ce mai mulți artiști din România au postat filmări în care își arătau susținerea pentru Alexandr Stoianoglo. Spre exemplu, Culiță Sterp, a postat pe contul său de TikTok un astfel de videoclip în care spunea despre candidatul pro-rus la alegerile prezidențiale de la Chișinău că este "un om care încearcă să construiască o echipă puternică pentru ca toți oamenii din Republica Moldova să aibă un trai mai bun".

„Știți că nu prea mă bag în politică, nici nu v-am spus nimic niciodată despre subiectul ăsta, dar mi-a apărut un clip acum cu domnul Alexandr Stoianoglo, un om care încearcă să construiască o echipă puternică, încrezătoare și competentă pentru toți oamenii din Republica Moldova ca să aibă un trai mai bun. Așa că vreau să ne uităm împreună la un videoclip pe care l-am descoperit pe Internet”, a spus Culiță Sterp.

După aceste declarații, a urmat un videoclip în care Stoianoglo vorbește despre ”echipa sa”. După videoclip, Culiță spune: „Are dreptate. Ce să zic? Schimbarea e la voi, voi decideți. Frații noștri din Republica Moldova gândiți cu capul și mergeți înainte cu inima curată”.

VIDEO:

@numa.by.radost ⛔️ Culiță Sterp face propagandă rusă. #numabyradost #culita_sterp #Moldova #MaiaSandu ♬ sunet original - Numa

De asemenea, Iancu Sterp, Denisa Coțolan și Bogdan Mocanu au postat mesaje similare cu cel al lui Culiță.

Toți și-au șters clipurile de pe profilurile lor după doar o zi, dar acestea continuă să fie distribuite pe TikTok de internauții care au reușit să le preia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel