Data publicării:

Irina Jianu, prima arestare în „Trofeul Calității”

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
irina_jianu
irina_jianu

Prima arestare în dosarul ”Trofeul Calității”. Irina Paula Jianu, condamnată, miercuri, de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), la șase ani de înhisoare în același dosar în care a fost condamnat și fostul premier Adrian Năstase, a fost arestată joi dimineaţă.

Alți doi înculpați în dosarul "Trofeul calităţii" au fost daţi în urmărire naţională de poliţie, ca urmare a faptului că nu au fost găsiţi la domiciliu de oamenii legii care trebuiau să execute mandatele de executare a pedepsei cu închisoarea, au declarat, joi, surse din poliţie, potrivit RTV.net.

Cei doi inculpații care nu au fost găsiți sunt Mihai Cristian Vasile şi Diana Gasparovici.

IPJ Bacău a pus în executare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea referitor la Irina Paula Jianu, iar soţii Ioana şi Bogdan Popovici s-au prezentat în noaptea de miercuri spre joi în arestul Poliţiei Capitalei, susține sursa citată.

În dosarul ”Trofeul Calității”, ÎCCJ l-a condamnat, miercuri, pe fostul prim-ministru Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare. Instanța supremă a decis, tot miercuri, condamnarea la câte șase ani de închisoare pentru Irina Paula Jianu, Bogdan Popovici şi Mihai Cristian Vasile, și cinci ani de închisoare cu executare pentru Diana Gasparovici şi Ioana Popovici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel