Irina Begu, REZULTAT la Indian Wells
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a debutat cu dreptul la turneul WTA de la Indian Wells (SUA), în faţa sârboaicei Aleksandra Krunic.
Begu (26 ani, 36 WTA) a obţinut cu această ocazie a treia sa victorie în faţa lui Krunic (24 ani, 47 WTA), pe care a mai învins-o în 2010, în semifinalele turneului ITF de la Versmold (Germania), şi în 2014, în calificări la Roland Garros.
Cec de 25.465 de dolari
Jucătoarea română şi-a asigurat un cec în valoare de 25.465 dolari şi 35 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi Karolina Pliskova din Cehia, favorita numărul 5, calificată direct în turul secund.
România, încă patru reprezentante
România mai are încă patru reprezentante pe tabloul principal al turneului de la Indian Wells. Simona Halep, principala favorită a competiţiei californiene, este calificată direct în turul secund, unde o va avea ca adversară pe cehoaica Kristyna Pliskova, care a dispus în meciul de debut, cu 6-4, 7-6 (7/5) de chinezoaica Ying-Ying Duan.
Duel românesc
Monica Niculescu, venită din calificări, şi Sorana Cîrstea vor fi adversare în primul tur, urmând să se înfrunte joi, zi în care este programată şi partida dintre Monica Buzărnescu şi americanca Jennifer Brady.
Anul trecut, turneul a fost câştigat de rusoaica Elena Vesnina, Simona Halep fiind învinsă în turul al treilea de Kristina Mladenovic (Franţa). Halep a câştigat titlul la Indian Wells în 2015, după o finală cu Jelena Jankovic (Serbia).
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News