Data publicării:
Irina Begu, obiectiv: Am nevoie să îmi revin după Wimbledon
După eliminarea prematură de la Wimbledon, Irina Begu (36 WTA) e decisă să repete performanța de anul trecut de la Bucharest Open când a câștigat atât la simplu cât și la dublu.
„Mă bucur că sunt acasă şi că am ocazia să joc în faţa românilor. Este un turneu special pentru mine şi sper să fac un rezultat la fel de bun ca anul trecut.
Am nevoie să îmi revin după Wimbledon, pentru că la simplu nu am obţinut cel mai un rezultat. În acelaşi timp, pot spune că sunt mulţumită cu ce am realizat de dublu. Îmi pare rău că nu am ajuns în semifinale, dar am progresat de la an la an", a declarat Irina Begu, potrivit Prosport.
Irina a vorbit şi de posibilitatea ca această ediţie să fie ultima organizată la Bucureşti: "Sper să nu fie ultimul turneu WTA din România. Mi-aş dori ca el să rămână acasă. Ţara noastră merită să organizeze o astfel de competiţie.
Nu ştiu foarte multe de problemele cu terenul central. E o pierdere pentru noi şi e neplăcut că trebuie să improvizăm terenul 1. Sper să se rezolve problema pentru că suntem foarte multe sportive cu rezultate bune şi merităm un teren mai mare", a încheiat sportiva noastră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News