Irina Begu, calificată în sferturi la Szekesfehervar (ITF)
Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Szekesfehervar (Ungaria), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari, după ce a învins-o pe compatrioata sa Alexandra Cadanţu cu 6-3, 6-3.
Irina Begu (111 WTA), a patra favorită, are acum 3-2 în meciurile directe cu Cadanţu.
În sferturi, Begu o va înfrunta pe italianca Jasmine Paolini (119 WTA), cap de serie numărul şapte, care s-a impus în faţa româncei Ilona Georgiana Ghioroaie (503 WTA) cu 3-6, 7-6 (4), 6-3.
Irina Begu are oportunitatea să îşi ia revanşa după ce a fost învinsă de Paolini cu 6-4, 5-7, 7-6 (4), anul acesta, în optimi la Palermo.
Irina Bara (168 WTA) a abandonat în setul al doilea al meciului cu Katarina Zavaţka (117 WTA), a cincea favorită, la scorul de 6-0, 1-0 pentru ucraineancă.
Bara s-a retras şi de la dublu, unde urma să joace în sferturile de finală alături de Reka-Luca Jani (Ungaria).
AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News