Irina Begu, câștigătoarea BRD Bucharest Open: Sunt foarte fericită
Irina Begu (58 WTA) a declarat, duminică, după victoria din finala BRD Bucharest Open disputată în fața germanei Julia Goerges, că este extrem de fericită și că încă nu realizează faptul că trofeul pe care îl ține în mână îi aparține.
"În urmă cu o lună a venit Cătălina Cristea (n.r. — antrenor federal) să mă întrebe ce părere am despre trofeul care urma să fie oferit câștigătorului la BRD Bucharest Open și nu mă gândeam atunci că azi îl voi ține în mână. Sunt foarte fericită, nu-mi vine să cred că acest trofeu este al meu. Mulțumesc organizatorilor, acest turneu este foarte important pentru noi (n.r. — jucătoarele române de tenis), sper să-l mai avem aici mulți ani de acum încolo", a spus Begu, adresându-se publicului la ceremonia de de premiere.
Jucătoarea română a ținut să mulțumească echipei sale fără de care nu ar fi reușit să câștige turneul de la București. "Mulțumesc în mod special echipei mele alături de care am muncit foarte mult în ultimele două luni, chiar dacă am avut un început de sezon nu foarte bun. Fără ajutorul echipei mele nu aș fi reușit să câștig acest trofeu", a adăugat favorita numărul 7 a turneului de la Arene BNR.
[citeste si]
Irina Begu a câștigat, duminică după-amiază, cu 6-3, 7-5, finala BRD Bucharest Open disputată în fața germanei Julia Goerges (45 WTA).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News