Data actualizării:
Data publicării:

Țiriac, proiect de sute de milioane de euro. Informația, în presa din Germania

Autor: Darius Muresan | Categorie: Sport
WhatsApp

Țiriac demarează un proiect împreună cu Boris Becker.

În iunie 2017, o instanță din Londra l-a declarat falimentar pe Boris Becker, care de-a lungul carierei în tenis a cucerit 6 trofee de Grand Slam și care este cel mai tânăr câștigător al turneului de la Wimbledon. Fostul manager al germanului, Ion Țiriac, nu a rămas indiferent și încearcă să îl ajute, iar acum i-a oferit un sfat cât se poate de util. Presa din German scrie despre iniţiativa românului, informează Digi Sport.

Ion Țiriac l-a sfătuit pe Boris Becker să demareze un proiect împreună cu primăria capitalei Germaniei, care ar necesita investiții de aproximativ 200-300 de milioane de euro din partea minicipalității din Berlin.

"Ţiriac şi Becker plănuiesc să organizeze un mare turneu la Berlin", notează welt.de, care dezvăluie ce a discutat omul de afaceri român cu fostul mare jucător german, potrivit sursei citate.

Discuție cu Becker

"Am discutat cu Becker, trebuie să vorbească cu primarul din Berlin despre proiect. E nevoie de 200-300 de milioane de euro pentru a se organiza un turneu important. Trebuie construit un stadion de 15.000 de spectatori, un altul de 12.000 şi alte 17 arene mici, pentru jocurile mai puţin importante şi pentru antrenamente", a spus Ţiriac.

Boris Becker (49 de ani) are, în total, 6 trofee de Grand Slam: două la Australian Open, 3 la Wimbledon şi unul la US Open. Germanul a lucrat alături de Ion Țiriac din 1984 până în 1993.

61 de milioane de euro însumează datoriile lui Boris Becker, după cum afirma presa germană anul trecut când cita rapoarte ale firmei financiare Smith & Williamson.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel