Iranul îl contrazice pe Mike Pompeo: Programul balistic nu este negociabil
Dezvoltarea programului balistic iranian nu este un subiect negociabil, a transmis marți emisarul Iranului la ONU, după ce secretarul american de Stat Mike Pompeo a anunțat că Administrația de la Teheran este pregătită să negocieze, relatează Reuters.
Mike Pompeo a declarat marți în cadrul unei întâlniri de cabinet la Casa Albă că Iranul este pregătit să negocieze programul balistic„Rachetele iraniene nu sunt sub nicio condiție negociabile, cu nimeni, cu nicio țară, punct”, a declarat Alireza Miryousefi, emisarul iranian la ONU.
Uniunea Europeană a anunţat luni seară că decizia Iranului de a nu mai respecta în totalitate Acordul nuclear este "reversibilă", astfel că nu sunt necesare sancţiuni. Regimul de la Teheran este pregătit să poarte discuții cu Statele Unite, dacă Administrația de la Washington elimină sancțiunile economice și revine la respectarea Acordului atomic din 2015, a declarat președintele iranian Hassan Rouhani, într-un discurs difuzat duminică.
Pe de altă parte, Trump, în pofida apelurilor sale la tratative cu liderii iranieni, a declarat recent că sancțiunile impuse Iranului de SUA vor fi în curând înăsprite "în mod substanțial".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News