Iranul, declarație PERICULOASĂ: În luptă DIRECTĂ
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
Poza descriptivă
Poza descriptivă
Israelul a comis o "eroare istorică" efectuând pe 9 aprilie un raid contra unei baze aeriene militare în Siria, ceea ce pune statul evreu în "luptă directă" cu Iranul, a declarat vineri Hassan Nasrallah, şeful mişcării şiite libaneze Hezbollah, transmite AFP. 

Cel puţin 14 combatanţi, dintre care şapte iranieni, au fost ucişi în această lovitură care a vizat baza militară T-4, în provincia centrală Homs, şi care a fost imputată Israelului de regimul lui Bashar al-Assad şi Iran. 

Israelienii "trebuie să ştie că au comis o eroare istorică, s-au angajat în luptă directă cu Iranul cu această agresiune", a afirmat, într-un discurs televizat, Hassan Nasrallah, a cărui mişcare este un aliat al Teheranului şi al regimului de la Damasc. 

"Fără precedent" 

"Este fără precedent în ultimii şapte ani: ca Israelul să vizeze în mod clar forţele Gardienilor Revoluţiei care sunt prezente în Siria", a subliniat el, cu referire la armata de elită a regimului iranian. 

"Este un punct de cotitură pentru situaţia din regiune", a apreciat şeful Hezbollahului libanez. 

Israelul şi Siria sunt oficial în stare de război. Relaţiile sunt cu atât mai tensionate cu cât trei inamici ai Israelului operează în teatrul sirian: regimul lui Bashar al-Assad, Iranul şi Hezbollahul libanez. 

În februarie, Israelul a vizat acelaşi aeroport militar afirmând că o dronă a fost trimisă de Iran pe teritoriul său de la respectiva bază, prezentată drept una "iraniană", relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel