O serie de atacuri sinucigașe ale SI, dejucate
15 atacuri sinucigașe cu mașina capcană puse la cale de gruparea teroristp Statul Islamic au fost dejucate la este de orașul irakian Ramadi, informează Agerpres .
Reședința provinciei Al Anbar, situată la 100 de kilometri vest de Bagdad și cucerită în mai de trupele SI, este scenă a luptelor dintre forțele guvernamentale sprijinite de lovituri ale coaliției internaționale care încearcă să recucerească orașul și jihadiștii care îl apără.
Ahmed Al-Dulaimi, căpitan de poliție, a declarat că avioane ale coaliției internaționale și trupe irakiene la sol au respins un atac violent al jihadiștilor. Potrivit acestuia, 15 mașini capcană conduse de kamikaze din centrul Ramadi au fost distruse, iar doi membri ai forțelor de ordine și-au pierdut viața în aceste operațiuni.
Ibrahim Al-Fahdawi, șeful serviciilor de securitate din sectorul Khaldiya, unde au avut loc atacurile SI, a informat că șase polițiști locali au fost răniți și că mașinile au fost distruse cu ajutorul rachetelor antitac Kornet, de fabricație rusească.
În luna mai, SI și-a bazat ofensiva victorioasă asupra Ramadi pe utilizarea unor vehicule dintre care unele conțineau până la 10 tone de explozivi și conduse de kamikaze.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News