ÎPS Teodosie, gest surprinzător după decizia Curţii de Apel Constanţa
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Tomisului a anunţat, după ce Curtea de Apel Constanţa a respins cererea de ridicare a controlului judiciar, formulată de ÎPS Teodosie, că acesta nu va contesta decizia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).
"La rugămintea unor colegi, doamna avocat a precizat că nu face contestaţie deoarece dorim ca dosarul sa se întoarcă la timp la instanţă pentru termenul la care aşteptăm sa înceapă judecata", potrivit unui comunicat transmis de Arhiepiscopia Tomisului.
Amintim că, la ieşirea din sala de judecată luni, arhiepiscopul Tomisului a declarat că este bine că a început judecata în acest dosar, pentru că doar aşa se va putea dovedi nevinovăţia sa. În acelaşi timp, avocata Maria Vasii, a anunţat că a depus o cerere pentru administrarea de noi probe şi înscrisuri care dovedesc neimplicarea şi exonerarea înaltului ierarh, pentru acuzaţiile ce i-au fost aduse.
[citeste si]
De menţionat că Arhiepiscopul Tomisului a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, în februarie, fiind suspectat de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News