Data actualizării:
Data publicării:

ÎPS Teodosie, demersuri pentru ca Arhiepiscopia Tomisului să fie ridicată la rang de Mitropolie / VIDEO

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
ÎPS Teodosie
ÎPS Teodosie

Înaltpreasfințitul Teodosie a făcut declarații privitoare la ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rangul de Mitropolie.

Arhiepiscopia Tomisului va fi ridicată la rangul de Mitropolie. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit, joi, 25 februarie, a.c., la Palatul Patriarhiei, în prima ședință din acest an. În cadrul ședinței s-a dezbătut și tema reînființarea Mitropoliei Tomisului, iar decizia a intrat în linie dreaptă. Cu privire la aceste aspecte a făcut precizări și ÎPS Teodosie.

În perioada următoare vor exista discuții care vor culmina cu decizia de a reînființa cea mai veche eparhie românească pe teritoriul creștinat pentru prima dată de Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României. În cursul zilei de vineri, 26 februarie, a.c., ÎPS Teodosie a vorbit despre demersurile pe care le-a făcut pentru ca Arhiepiscopia Tomisului să fie ridicată la rang de Mitropolie.

„Mitropolie a fost și trebuie să fie. Noi am avut inițiativa aceasta din 2002. Am venit în 2001 aici și în 2002 am făcut deja primele demersuri. A existat un comitet de inițiative și au fost peste 10.000 de oameni care au venit să îmi propună să transformăm Arhiepiscopia în Mitropolie, dar atunci nu au fost destule argumente. Acum sunt argumentele necesare. Să vă amintesc un lucru. Comuniștii au desființat episcopii. Singura Episcopie care a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie, în 1975, nu de Biserică ci de statul român, datorită istoriei acestui ținut, a fost Arhiepiscopia Tomisului și a Dunării de Jos. Aici a fost Mitropolie din secolul V. Avea atunci 14 Episcopii. Am simțit o datorie sfântă, nu pentru mine ci pentru adevărul istoric, să repun în lumină aceste realități. Am înregistrat săptămâna trecută la Cancelaria Sfântului Sinod o adresă cu această dorință și acum se fac pași pentru ca argumentele să fie în lumină. Nu am fost contrazis de Preafericitul Daniel. Acum trebuie urmate toate demersurile canonice care ar putea dura cam aproximativ două trei luni”, a precizat ÎPS Teodosie.

Mitropolia Tomisului a funcţionat în perioada cuprinsă între secolele al-IV-lea şi al-XIV-lea. În prezent avem în județul Constanța peste 300 de biserici și aproape 40 de mânăstiri. În țară, există șase mitropolii, iar mitropolia poate să dea Patriarhul României, informează FocusPress.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel