ÎPS Teodosie, criticat pentru atitudinea răzvrătită. Patriarhul Daniel i-a refuzat ascensiunea în ierarhie / DOCUMENT
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: DC News
Foto: DC News
Biserica Ortodoxă Română nu îi permite avansarea în ierarhie arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie.

Actualizare: Contactat de Antena 3, ÎPS Teodosie a spus că nu comentează subiectul. „Nu sunt informat. Nu am citit scrisoarea”.

Așa cum se arată într-o scrisoare din 19 aprilie 2021 a Cancelariei Sfântului Sinod, conducerea Bisericii Ortodoxe Române (BOR) i-a refuzat ascensiunea în ierarhie după ce ÎPS Teodosie a solicitat „reactivarea și repunerea în drept a Mitropoliei Tomisului”.

VEZI AICI: Scrisoare pentru ÎPS Teodosie.

După ce a argumentat din mai multe puncte de vedere de ce Tomisul nu poate avea Mitropolie nici măcar onorifică, Patriarhia Română subliniază comportamentul neconform al Arhiepiscopiei Tomisului. „Deși, în mod frecvent, Arhiepiscopia Tomisului creează notă discordantă, sfidând recomandările și dispozițiile Patriarhiei Române, totuși solicită Patriarhiei Române ridicarea Arhiepiscopiei la rangul de Mitropolie”, se arată în scrisoare.

Normele sunt încălcate des la Arhiepiscopia Tomisului

„În Arhiepiscopia Tomisului, normele statuare, cele regulamentare și hotărârile Sfântului Sinod sunt încălcate adesea prin: hirotonia unor teologi din alte eparhii fără ca aceștia să fi prezentat «documentele de ieșire canonică din eparhia de care aparțin»; admiterea la doctorat a unor candidați cu note sub 8,50, încălcând hotărârile Sfântului Sinod în acest sens; primirea preoților și nomarhilor din alte eparhii fără acordul chiriarhului eparhiilor respective etc.”, se mai expune în sursa citată.

Sunt probleme administrative, economice sau educaționale

Se înregistrează și „multe probleme de natură administrativă, economică, de disciplină canonică și educațională”, mai transmite Cancelaria Sfântului Sinod, spunând că au fost prezentate în februarie 2021 în timpul unei ședințe de lucru. Detaliind, se aduc în discuție inițiativele și acțiunile asumate de Arhiepiscopia Tomisului din perioada pandemiei care „au creat discuții aprinse în media și au adus deservicii de imagine Bisericii Ortodoxe Române, mai ales că ele au fost însoțite de o atitudine provocatoare, lipsită de tact pastoral și de comunicarea deficitară cu autoritatea bisericească superioară, fapt care exprimă un duh de indisciplină și de răzvrătire”.

În plus, la Școala Doctorală a Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Ovidius din Constanța se găsesc teze plagiate, teze conduse de profesori care nu au legătură cu disciplina pe care o predau și pentru care au expertiză, deficiențe de redactare a textului, folosirea viciată și incompletă a bibliografia, reluarea temelor deja documentate etc.

Datorii neachitate

Și situația financiară este una precară la Arhiepiscopia Tomisului, în scrisoare vorbindu-se de datorii față de Tipografia Cărților Bisericești în valoare de 458.822,02 lei, sumă restantă încă din anul 2016. Patriarhia va lua măsuri în acest caz, se mai arată în scrisoare.

„Ridicarea la rang de Mitropolie a acestei eparhii nu este statutară, nu reprezintă o necesitate pastoral-misionară actuală și afectează disciplina eclezială. Eparhia care solicită o astfel de ridicare în rag trebuie să dovedească întâi statornicie, bună organizare și bună administrare, cooperare cu Patriarhia și solidaritate sinodală, servind drept exemplu pozitiv pentru eparhiile vecine”, mai arată documentul citat, adăugând că nu este suficientă invocarea unor merite istorice din trecutul îndepărtat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel