ÎPS Teodosie a instituit Postul Paștelui în Arhiepiscopia Tomisului. Slujba Învierii a doua, marți noaptea
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
IPS Teodosie  Foto: Facebook Arhiepiscopia Tomisului
IPS Teodosie Foto: Facebook Arhiepiscopia Tomisului
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a instituit un post bisericesc de trei zile în toată eparhia, urmând ca în noaptea de marți spre miercuri să se oficieze a doua slujbă de Înviere.

Arhiepiscopul Tomisului a luat decizia de face o a doua slujbă de Înviere, deoarece epidemia de coronavirus și măsurile speciale de restricție luate pentru a ține sub control răspândirea bolii i-a împiedicat pe credincioși să aibă parte de o slujbă așa cum e tradiția.

Pentru pregătirea credincioșilor pentru slujba de Înviere, IPS Teodosie a instituit un post bisericesc de trei zile, în toată eparhia.

„1. în noaptea de 26 spre 27 mai, la miezul nopţii, în bisericile şi mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia slujba începutului pascal şi Sfânta Liturghie, clerul chemând credincioşii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paşti;

2. se rânduieşte un post bisericesc de trei zile în întreaga eparhie, în zilele de 24, 25 şi 26 mai, în care credincioşii se pot spovedi, astfel încât să poată primi Sfânta Împărtăşanie la Liturghia din noaptea de 26 spre 27 mai;

3. joi, 28 mai, întrucât Înălţarea Domnului este şi ziua pomenirii eroilor, preoţii pot pomeni în cimitire pe cei adormiţi precum la Paştele Blajinilor", a decis Permanența Arhiepiscopiei Tomisului.

În acest sens, credincioșii au fost anunțați că vor primi Lumină adusă de Paşte de la Ierusalim, „ea fiind păstrată în toată această perioadă în sfintele altare".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel