Ipoteza lui Năstase, confirmată de condamnarea lui Dragnea: PSD fierbe. Ironie la Geoană
Fostul premier Adrian Năstase a scris, pe blogul său , despre condamnarea lui Liviu Dragnea și despre lupta din PSD, posibil dictată, dar și despre eliminarea, la momentul oportun a lui Ludovic Orban.
"Ne înfundăm într-o mlaștină din care va fi greu să ieșim"
Adrian Năstase scrie că "diagnosticul pe care l-ar pune un „doctor" societatii noastre, in acest moment, ar putea fi acela de metastaza politica: disolutia partidelor mari, inflatia de partide de apartament, eliminarea liderilor politici importanti, decredibilizarea miscarilor civice, tensiuni sociale in cascada, apatia alegatorilor. Si o forma de masochism international – „uitati-va la noi, avem cel mai mare numar de corupti", „uitati-va la noi si premiati-ne, avem cele mai multe prostituate in Occident", „avem cele mai tari imagini cu copii de romi pe gropile de gunoi", „avem zilnic batai intre clanurile rome". In loc sa corectam astfel de situatii, prin politici si strategii sociale, ne infundam, tot mai mult, intr-o mlastina din care va fi greu sa iesim. In conditiile in care doua judete de romani au parasit deja tara".
PSD fierbe. Ironie la Geoană
Fostul premier a scris și despre condamnarea lui Liviu Dragnea: "Asa cum am presupus anul trecut, ea s-a produs inaintea campaniei pentru locale, intr-o strategie impecabila. El a trebuit tinut – cum spun americanii – intr-o lesa scurta. Evident ca PSD este in fierbere. Se accentueaza divergentele intre tabere, inclusiv intre cei care sunt, posibil, manevrati din afara partidului. Sigur ca se incearca schimbarea presedintelui PSD inainte de alegeri. Adversarii de acum, colegii de altadata (PNL), presedintele independent al Republicii (care doreste, poate ca, in mod similar obtinerii „guvernului Meu", sa obtina si „partidul Meu" de stanga, iar dupa alegerile din toamna „guvernul meu USL"). Singurul dezinteresat este Geoana, care stiindu-se curat cu campaniile electorale, cere ca Dragnea sa-si dea demisia".
Orban, eliminat la momentul oportun
Cât despre Ludovic Orban, Adrian Năstase scrie că "Nu am avut o relatie apropiata cu Orban, dar eliminarea lui, din cursa pentru primaria Bucurestiului, la momentul „oportun", mi s-a parut cusuta cu ata alba. Poate insa ca i s-a aratat o pisica mai mare. Pe de alta parte, experimentul cu „iepurasul" Munteanu, a aratat fragilitatea struto-camilei PNL/PDL. Adrian Năstase scrie că Traian Băsescu nu a înțeles, când aprecia condamnarea sa în dosarul "Afișelor electorale", cu "probe indirecte, că "a deschis o periculoasă Cutie a Pandorei".
"In Romania, se pare ca atat revolutiile cat si contra-revolutiile isi „mananca copiii" – Cuza, Maniu, Antonescu, Patrascanu, Iliescu, Munteanu. Am dat cateva nume, aproape la intamplare. In timpul asta, Europa se pregateste sa intre intr-o noua criza economica, Uniunea Europeana nu-si poate defini viitorul, America se indreapta spre o presedintie Trump, Rusia cauta solutii alternative pentru vechile formule ideologice si dupa pierderea gazului natural si a petrolului ca instrumente de influenta si de putere regionale".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News