iPhone 8: Apple comandă 70 de milioane de ecrane de la Samsung
Producția de iPhone 8 ar putea urca până la 95 de milioane de unități dacă noul smartphone va avea succes.
Apple a comandat 70 de milioane de display-uri pentru următoarea sa generație de iPhone 8, scrie cotidianul economic japonez Nikkei citat de Le Figaro. Această comandă a fost plasată la Samsung Electronics, care produce display-uri de tip OLED. Producția ar putea urca până la 95 de milioane de unități în acest an, în cazul în care următorul iPhone va avea mai mult succes decât se preconizează.
Tehnologia OLED nu necesită strat de iluminare din spate, ceea ce permite proiectarea de smartphone-uri mai subțiri și ale căror margini pot fi curbate, așa cum oferă deja Samsung pe smartphone-urile sale Galaxy S7 Edge și Galaxy S8. Culorile sunt mai luminoase și negrul mai intens decât cele ale ecranelor LCD.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News