Ionuţ Vulpescu, mesaj pentru Ion Iliescu, la aniversarea de 91 de ani. "Nu aş spune că lumea (politică) după el e mai bună"
Autor: Florin Răvdan | Publicat pe: 04 Martie, 09:14
Sursa: Facebook Ionuţ Vulpescu
Ionuţ Vulpescu, ministru PSD al Culturii, a transmis un mesaj special cu ocazia aniversării lui Ion Iliescu. Primul preşedinte al României după 1990 a împlinit 91 de ani. 

"Facebook-ul nu mai e demult, dacă a fost vreodată, un exercițiu de admirație sau un spațiu al dialogului. S-a instagramizat. Fotografii care fac cât o mie de cuvinte pe care oricum nu mai știm să le scriem. Iar bătrânul like e tânărul hate, mereu la pânda, mereu hrănindu-se cu sângele lumii aparent virtuale.

Ion Iliescu nu mai e președintele României de 17 ani, iar al PSD de 21. Nu a mai fost la sediul central din Kiseleff dintr-o seară târzie din decembrie 2014, la un celebru CEx de după alegerile prezidențiale. Ultimul Congres la care a participat a fost în toamna lui 2015, când, după ce ne-am delimitat patetic de practicile totalitare, am ajuns, în scurt timp, la vorba unui personaj al lui Mazilu: “eu am ridicat problema, eu o relativizez”. În Parlament nu mai e din 2008, lăsând loc noilor generații. Nu aș spune însă că lumea (politică) de după Ion Iliescu e una mai bună. Dialogul în societate e tot mai absent, conflictul e peste tot, radicalisme și dihotomii, reforme fără reformă, un univers în alb și negru, uitându-se mereu în urmă și căutând țapi ispășitori pentru că nu are viziune și proiect. Uneori pare că nici suflet", a scris Ionuţ Vulpescu pe Facebook.

"Singurul preşedinte de stânga se uită mai mult la Eurosport"

"Toți oamenii sunt fragili și vulnerabili. Chiar și cei mai puternici au nevoie de afecțiune, de iubire, de o noimă mereu reînnoită de aplauze și de victorii. Știu că sunt mulți cei care, astăzi, i-au transmis, într-un fel sau altul, semne de viață. Tăcerea celor pe care i-a ajutat, de-a lungul timpului sau permanentele adaptări ale altora la conjuncturile care se schimbă mereu nu au cum să șteargă nenumăratele dovezi de prețuire pe care le-am văzut în cei 22 de ani de când ne cunoaștem. Până la urmă, într-o lume care îți reproșează de multe ori că nu faci mai mult pentru că îi iei posibilitatea să te conteste mai puternic, cele mai bune strategii sunt cele ale sufletului tău.

La 91 de ani, singurul președinte de stânga pe care l-am avut se uită cel mai mult la Eurosport. În special la snooker, e fan Ronnie O’ Sullivan, pe care l-a și întâlnit, și la tenis, cu teama că recordurile lui Federer vor fi doborâte de Djokovic. Scrie volumul doi din “Destinul unui om de stânga”, care va analiza perioada de după 1989. S-a vaccinat recent împotriva Covid și mai demult împotriva calomniilor. Așa poate trece mai ușor peste “știrile” care vorbesc despre “beneficiile” pe care i le-ar fi asigurat Institutul Revoluției, de unde nu a luat, de fapt, niciodată vreun leu și unde nu a mai fost, de altfel, de foarte mulți ani", a mai scris social-democratul. 

"Oamenii l-au iubit pentru că el le-a întors încrederea"

"La ultima campanie electorală, mi-ar fi plăcut să fie alături de noi în Dâmbovița, acolo unde s-a simțit mereu acasă și unde oamenii l-au iubit pentru că el le-a întors încrederea. Și undeva, dincolo de pandemie și de epidemia de ura care ne înconjoară, sper ca lucrul acesta să se întâmple cât de curând.

Aceasta e o fotografie din toamna lui 2008, de la Marele Zid Chinezesc. Era anul când președintele se retrăgea din Parlament și începea cumva drumul meu. De la Marele zid spre zidurile pline de capcane ale politicii. Pentru aceste drumuri, de la Dobra la New York și de la Oltenița la Roma și pentru multe altele pe care le-am făcut împreună, în căutarea unei lumi mai bune, îi sunt recunoscător. Știu că ele nu se vor opri niciodată.

La mulți ani, domnule Președinte!", a concluzionat Ionuţ Vulpescu. 

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro