Data publicării:

Ionuţ Stroe: E o răfuială a Austriei cu Uniunea Europeană. România, doar un fals pretext

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, susține că problema Austriei cu privire la aderarea României la Spaţiul Schengen este una „eminamente politică”.

„Aceasta este o răfuială a Austriei cu Uniunea Europeană. România este doar un fals pretext în această discuţie, pentru că garanţiile pe care le cere Austria în momentul de faţă în nişte negocieri aprige care se poartă vin mai degrabă spre zona UE, nu spre zona României”, a declarat Ionuţ Stroe, marţi seară, la Digi 24.

„Din păcate, acest guvern al Austriei acţionează, în momentul de faţă, electoral, adică România nu este o rută pentru migraţiune, nu există niciun fel de risc în zona aceasta. Mai mult decât atât, tu nu poţi bloca mecanic, brutal, o procedură, o procedură, pentru că despre asta vorbim, prin care România e îndreptăţită şi s-a pregătit atâţia ani să o parcurgă. Nu poţi lua ostatică o ţară pentru nişte calcule electorale sau nişte calcule care nu au niciun fel de legătură cu garanţiile pe care alţii trebuie să ţi le ofere”, a mai spus Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL.

De asemenea, a mai zis că „problema Austriei este una eminamente politică şi vă spun sincer că poate fi rezolvată, chiar în aceste momente se poartă negocieri intense”.

Citește și...

Schengen. Rareş Bogdan: Dacă Austria vrea să se facă de râs în faţa întregii Europe şi să afecteze întreaga coeziune europeană, trebuie să mergem până la capăt

Europarlamentarul Rareş Bogdan susţine menţinerea pe ordinea de zi a reuniunii de joi a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) a punctului privind aderarea României la Spaţiul Schengen.

„Eu cred până în ultima clipă în şansele negocierii, cred că România este sprijinită de partenerii săi. (...) Am un optimism rezervat, nu am certitudini, în continuare sunt optimist şi cred că până în ultima clipă va trebui să negociem”, a spus Rareș Bogdan.

„De asemenea, sunt unul dintre cei care susţin că nu trebuie să scoatem de pe ordinea de zi a JAI-ului România. Dacă Austria vrea să se opună şi vrea să se facă de râs în faţa întregii Europe şi să afecteze întreaga coeziune europeană, trebuie să mergem până la capăt şi România trebuie să intre în JAI-ul de joi”, a declarat Rareș Bogdan, marţi seară, la Digi 24.
 
De asemenea, acesta a catalogat drept „stupefiantă” atitudinea Austriei, arătând că toate obiecţiile ridicate de această ţară legate de tema migraţiei au fost demontate.

Amintim că preşedintele Klaus Iohannis a declarat că aderarea României la Spaţiul Schengen se va afla joi pe masa Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne şi că până la acel moment se poartă negocieri.

„Încă se discută, se negociază. Joi, această chestiune se va afla pe masa Consiliului - în format JAI - de miniştri de interne şi de justiţie, acolo sigur că se va discuta in extenso această chestiune. Până atunci este nevoie de negocieri, încă se discută pe textul acelei decizii şi noi suntem angajaţi să stăm hotărâţi până în ultimul moment şi să ducem decizia acolo unde o dorim noi", a spus şeful statului, marţi, înainte de a participa la Summitul Uniunea Europeană - Balcanii de Vest, care se desfăşoară la Tirana.

Despre opoziţia Austriei cu privire la aderarea României la spaţiul european de liberă circulaţie, preşedintele Iohannis a precizat că „în continuare se discută şi se negociază".

„Nu ne vom opri din discutat şi negociat până în ultimul moment", a afirmat Klaus Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel