Data actualizării:
Data publicării:

Ionuţ Radu ajunge în Ligue 1. Portarul român a fost împrumutat de Auxerre

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Sport
WhatsApp
Ionut Radu
Ionut Radu

Portarul român Ionuț Radu a fost împrumutat de AJ Auxerre.  

Portarul român Ionuţ Radu, aflat sub contract cu echipa italiană de fotbal Inter Milano, va juca sub formă de împrumut până la finalul acestui sezon la formaţia AJ Auxerre din prima ligă franceză, informează L'Equipe.

Radu, în vârstă de 25 de ani, jucător cu două selecţii în prima reprezentativă a României, a evoluat în prima parte a sezonului la Cremonese, în Serie A.

Goalkeeper-ul român este aşteptat marţi în Franţa pentru a efectua vizita medicală, înainte de a-şi pune semnătura pe contractul de împrumut la Auxerre, care nu va include şi o opţiune de cumpărare la finalul sezonului, precizează publicaţia din Hexagon.

AJ Auxerre, ocupanta locului 19 (penultimul) în Ligue 1, va întâlni duminică formaţia Montpellier (locul 15), într-o partidă foarte importantă pentru menţinerea în prima ligă, scrie Agerpres.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel