Ionuţ Moşteanu, solicitare către Ludovic Orban: S-a aşternut o linişte de ne ţiuie urechile
Ionuț Moșteanu, deputat USR, i-a făcut o solicitare premierului Ludovic Orban de abrogare a unei legi peste care ”s-a aşternut o linişte de ne ţiuie urechile”, a precizat acesta.
"Îi cer Guvernului Orban să se uite ce se întâmplă cu Ordonanţa 57/2019 şi dacă este nevoie, în zilele care au rămas până la finalul anului, să dea ordonanţă de urgenţă prin care să abroge articolul care dă pensii speciale foştilor primari. (...) În toată agitaţia de la Parlament şi de la Guvern, cu asumări de răspundere, cu legea bugetului, sunt foarte multe proiecte care ţin agenda politică ocupată, este un subiect peste care s-a aşternut o linişte de ne ţiuie urechile: Ordonanţa de Guvern 57/2019 privind Codul administrativ, ordonanţă atacată de Avocatul Poporului la Curtea Constituţională, însă care produce efecte de la începutul lui iulie. Această ordonanţă, printre altele, acordă şi dreptul la pensii speciale pentru foşti primari, foşti viceprimari, foşti preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene", a spus Moşteanu la Palatul Parlamentului, scrie Agerpres.
El a adăugat că foştii primari au început deja să trimită către primării notificări şi toate actele cerute de ordonanţă pentru a li se calcula această pensie specială, pe care urmează să o primească de la 1 ianuarie 2020.
"Mai sunt 19 zile până la finalul anului, nu cred că o să se mai întâmple nimic la CCR, prevederea e în vigoare şi ne vom trezi de la 1 ianuarie cu o nouă categorie de beneficiari de pensii speciale", a menţionat acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News