Data actualizării:
Data publicării:

Ionuț Doldurea, proprietarul stației GPL din Crevedia: Nu pot vorbi, îmi e rău. Sunt devastat. Vă rog să mă înțelegeți

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp
Ionuț Doldurea
Ionuț Doldurea

Ionuț Doldurea, proprietarul stației GPL din Crevedia, a fost sunat după tragedia din Crevedia.

El a zis că nu poate vorbi, fiind vizibil afectat de cele întâmplate.

„Nu pot să vorbesc. Îmi pare rău. Credeți-mă. Sunt devastat. Vă rog să mă înțelegeți. Pur și simplu nu pot. Îmi este rău. Vă cer scuze”, a spus Ionuț Doldurea sunat de jurnaliștii România TV.

VEZI ȘI: Doldurea, primarul din Caracal: Fiul meu nu era asociat cu Borcea la firma de GPL. Îmi voi sprijini băiatul. Să nu mai spună lumea de beizadele pentru că nu este așa

L-am contactat pe Ion Doldurea, primarul din Caracal, pentru a-l întreba dacă fiul său era asociat cu Cristi Borcea la firma de GPL unde s-a produs explozia din Crevedia.

Firma de GPL la care s-a produs explozia din Crevedia aparține fiului primarului din Caracal. Am discutat cu Ion Doldurea, primarul din Caracal, despre acest subiect.

„Fiul meu nu este asociat cu niciun Cristi Borcea. N-a fost niciodată asociat cu el. Are un asociat pe nume Cosmin Stângă. Sunt doi tineri care lucrează pe cont propriu de 15-20 de ani. Eu sunt ieșit din această afacere cu gazul de vreo cinci-șase ani. Acolo nu era depozit cum tot aud la televizor. Sunt aberații. Era locul în care mașinile se parcau. Mașinile trebuiau să plece dimineața la distribuție. Așa se face la orice firmă. Poate că totul a pornit de la o mașină care a sosit în curte, i s-o fi rupt vreo supapă, s-a umplut de fum și a fost incendiu. De aici, probabil, a izbucnit dezastrul”, ne-a zis Ion Doldurea, primarul din Caracal.

„Nu erau cisterne îngropate. Sunt cisterne obișnuite, care merg pe stradă. Nu se pune problema de altceva. Cisterne care transportă gaz. Nu era niciun depozit, nu era nimic. A fost un din ăsta de distribuție, dar nu mai funcționa de câțiva ani. Acum era punctul în care opreau șoferii să doarmă, mai opreau mașinile pentru a nu sta în stradă. Când soseau, parcau acolo și plecau după ce făceau distribuția. Nu era un depozit. Era ca un loc de parcare”, ne-a mai spus edilul. Mai multe detalii vedeți aici - https://www.dcnews.ro/doldurea-primarul-din-caracal-fiul-meu-nu-era-asociat-cu-borcea-la-firma-de-gpl-imi-voi-sprijini-baiatul-sa-nu-mai-spuna-lumea-de-beizadele-pentru-ca-nu-este-asa_927812.html#google_vignette

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel