Data publicării:

Ionel Petre, după imaginile cu Nicuşor Dan în Cişmigiu: Ferească Dumnezeu! Băiatul ăsta e rupt total de realitate

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ionel Petre, vicepreşedinte ALDE, comentează imaginile zilei cu Nicuşor Dan în inspecţie în Cişmigiu.

"Sa începi curățenia intr-un parc bucureștean, cu o armată de jurnaliști, de parcă ai terminat centura capitalei, inelul unu și doi, la un an de mandat înseamnă, cu adevărat, să fii mafiot!

Primarul Nicu ȘorDan, primar ales al capitalei pe listele, nici el nu mai știe care, a ales după un an de mandat sa înceapă, nu sa termine curățenia Parcului Cismigiu, cu fast, cu conferinta de presă, cu deplasare în teren, ce sa mai ...! Să înțelegem că așa va face și când va demara deratizarea sau cand va schimba becurile?!

Va dați seama ce va face dacă va rezolva cu căldura bucureștenilor?! Ferească Dumnezeu! Băiatul ăsta este rupt total de realitate dar, oare, bucureștenii vor accepta atâta bătaie de joc?! Cat îl putem accepta aberand pe banii, pe sănătatea și pe viitorul nostru?!"

Ce a anunţat Primăria Capitalei

Primarul General, Nicuşor Dan, a fost prezent astăzi în parcul Cişmigiu unde au fost demarate lucrările de igienizare a spaţiilor verzi. 

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan: „Avem o echipă de 40 de oameni de la ALPAB, care, timp de o săptămână, au sarcina să pună la punct parcul Cişmigiu, să facă curăţenie şi să tundă iarba acolo unde nu este tunsă. Puţin mai târziu, când o să avem bani, o să ne ocupăm şi de alei. Referitor la marile investiţii, acestea depind de bugetul pe anul viitor, dar vă promit că în doi ani toate parcurile de care noi ne ocupăm vor arăta aşa cum ar trebui să arate nişte parcuri”.

Nicuşor Dan a adaugat că alţi 100 de muncitori sunt pregătiţi să intervină pentru igienizarea celorlalte parcuri din Capitală.

Totodată, Primarul General a explicat că acestă perioadă reprezină „un test pentru ALPAB, iar, în funcţie de ce se va face săptămânile acestea, vom decide dacă, în viitor, după ce Compania de Parcuri se închide, vom continua cu ALPAB prin muncitori angajaţi sau dacă o să externalizăm aceste servicii”.

Reamintim că în şedinţa CGMB de săptămana aceasta, Primarul General introduce pe ordinea de zi mai multe proiecte prin care se propune desfiinţarea celor două companii, Compania Parcuri şi Grădini şi Compania Întreţinerea Arborilor, scăderea tarifului practicat de acestea şi încetarea exclusivităţii pe care Compania de Parcuri o are pe întreţinerea parcurilor din Bucureşti.

Nicuşor Dan a vorbit şi despre curăţarea statuilor din Capitală arătând că în acest moment se aşteaptă un aviz de la Direcţia pentru Cultură pentru demararea acestor lucări, transmite Primăria Capitalei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel